Adrian Bumbescu, câștigător al Cupei Campionilor cu Steaua, a vorbit deschis despre decăderea naționalei de fotbal: "Mă rănesc rezultatele astea”
Fost component al echipei Steaua care câştiga Cupa Campionilor Europeni în 1986, Adrian Bumbescu a declarat, miercuri, după ce echipa naţională a României a retrogradat în grupa a treia valorică a Ligii Naţiunilor, că fotbalul românesc este în cădere liberă, iar vinovaţi sunt "cei care conduc".
"Am avut un fotbal aşa frumos, dar suntem în cădere liberă. E păcat că s-a ajuns aici. Cine este de vină? Cei care conduc, cine poate să fie de vină? Nu pot să dau eu vina pe Burleanu... e vorba despre toţi cei care sunt în măsură să hotărască ce se întâmplă. Aici trebuie făcut ceva", a afirmat Bumbescu, acum în vârstă de 62 de ani.
Fostul component al naţionalei se simte rănit de rezultatele României din ultima perioadă.
"Mă rănesc aşa rezultatele astea ale naţionalei... să fim într-o grupă aşa de uşoară şi să terminăm pe ultimul loc, e păcat. În perioada mea băteam cu 3-1 pe Spania la Bucureşti şi erau atunci Butragueno sau Camacho. De ce atunci am putut şi acum nu mai putem? E total nefiresc. Însă eu consider că Edi Iordănescu ar trebui să continue. Dacă aducem alt antrenor, ce facem? Nu o luăm de la capăt? Eu spun că trebuie întinerită echipa. Riscăm 2-3 ani fără rezultate aşa mari şi întinerim echipa. Şi cu cei de acum e acelaşi lucru, dar barem întinerim echipa. Trebuie să facem ceva pentru că am avut un trecut extraordinar... din '70, de la Guadalajara, am avut atâtea calificări şi jucători mari... se uită acum săracul Balaci sau Gicu Dobrin şi spun 'Uite unde am ajuns'. E păcat", a precizat el.
Bumbescu susţine că o soluţie o reprezintă dezvoltarea academiilor şi impunerea unui număr mai mare de jucători tineri în campionatul intern.
"Trebuie făcute academiile, pentru că nu vine nimic din spate. Ne lăudăm cu echipele U19 şi U21, dar jucătorii cum trec la seniorat nu mai sunt. Trebuie să facem academii în oraşele mari, în Timişoara, Oradea, Târgu Mureş şi aşa mai departe. Trecerea de la juniorat la seniorat e foarte, foarte dificilă, jucătorii se pierd pentru că nu joacă în mod constant. Am adus jucători străini de peste 30 de ani care ocupă locurile tinerilor români. Regula asta Under (Under-21) e foarte bună, chiar ar trebui să se impună trei jucători, aşa le facem loc copiilor noştri să crească", a explicat el.
Echipa naţională de fotbal a României a învins echipa Bosniei-Herţegovina cu scorul de 4-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Bucureşti, în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor, dar a încheiat pe ultimul loc al clasamentului şi a retrogradat în Liga C.
Adrian Bumbescu şi alţi foşti şi actuali sportivi ai clubului Steaua Bucureşti precum precum Alina Dumitru, Claudia Nechita, Lăcrămioara Perijoc, Ciprian Şandru, Ciprian Matei, George Ogăraru, Mircea Peţa, Darius Movileanu, Andrei Istrate şi Cătălin Chirilă au acordat autografe în cadrul unui eveniment organizat la Plaza România cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului, notează Agerpres.
Edi Iordănescu cere FRF să îl reconfirme în funcţie: E nevoie obligatoriu!
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, luni seara, într-o conferinţă de presă, după ce prima reprezentativă a încheiat pe ultimul loc al grupei în Liga Naţiunilor, că este nevoie în mod "obligatoriu" de o reconfirmare a sa în funcţie din partea conducerii Federaţiei Române de Fotbal.
"Obligatoriu este nevoie de o reconfirmare a mea din partea federaţiei. Obligatoriu. În primul rând este nevoie de o analiză din nou. Să vedem ce ne-am propus în luna iunie şi dacă am reuşit. Trebuie analizat, indiferent dacă eu voi continua sau nu şi ce doreşte federaţia, eu sunt pregătit pentru această discuţie (n.r. - cu conducerea FRF) şi analiză. Dacă mâine sunt informat că nu mai există interes pentru continuitate, dar că se doreşte o discuţie şi o analiză sunt pregătit, mergem şi o facem. Pentru echipa naţională absolut orice. Dacă se va dori continuitatea, atunci din nou trebuie să ne aşezăm, să vedem care ar fi următorii paşi pentru a merge la următorul nivel. Ce s-a făcut bine şi ce trebuie pentru a face şi mai bine. Pentru că sunt şi lucruri care mă supără foarte tare, cum e faptul că am luat gol în toate meciurile cu excepţia celui cu Finlanda de la Bucureşti. Deci sunt probleme în continuare, chiar dacă sunt semne bune. Dacă se va dori continuitate pentru mine naţionala reprezintă o prioritate", a spus selecţionerul după victoria cu 4-1 în meciul cu Bosnia-Herţegovina, ultimul din Liga Naţiunilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News