Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujbe de Adormirea Maicii Domnului pe 15 august 2024. Este potrivit să spunem „La mulți ani!” de Sfânta Maria? Părintele Vasile Ioana ne oferă răspunsul.
Părintele Vasile Ioana a fost adesea întrebat dacă este potrivit să spunem „La mulți ani!” celor care poartă numele Maicii Domnului în ziua Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august. El a explicat că deși această sărbătoare marchează mutarea Maicii Sfinte la ceruri, nu este o zi de tristețe, ci una de mare bucurie.
Părintele a subliniat că este important ca această zi specială să fie sărbătorită cu recunoștință și rugăciune, nu doar prin petreceri și excese. El a încurajat credincioșii să îi mulțumească Maicii Domnului pentru ocrotire și să se roage pentru mijlocirea ei la Fiul său, Iisus Hristos. În concluzie, părintele a afirmat că este potrivit să spunem „La mulți ani!” atât pe 15 august, cât și pe 8 septembrie, sărbătorind cu iubire, rugăciune și pace.
„Foarte mulți m-au întrebat dacă spunem „La mulți ani!“ celor care poartă numele Maicii Sfinte sau nu. Foarte mulți m-au întrebat și de aceea aș dori să vă spun cum ar trebui să sărbătorim această zi. Desigur, pentru cei care purtați numele Sfintei, Preaiubitei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria este o zi deosebită și e bine să o sărbătoriți pentru că, în această zi, Maica Sfântă merge la ceruri.
Este o zi de bucurie, este o sărbătoare foarte mare. Mutarea la cer a Maicii Sfinte este un moment de mare bucurie, dar această bucurie nu ar trebui să fie doar petrecere, doar paranghelie, doar muzică tare, grătare, dezmăț, abuzuri și lăcomie de mâncare, ci sărbătoarea aceasta ar trebui să o cinstim și altfel. Să mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Sfinte pentru toată ocrotirea și, mai mult decât atât, să ne rugăm Maicii Sfinte să mijlocească la Fiul ei Preaiubit pentru sufletele noastre.
Așadar, se poate spune „La mulți ani!“ și în 15 august, și în 8 septembrie, pentru că ziua aceasta nu este o zi a întristării. Adormirea Maicii Domnului nu este o zi a tristeții, ci o zi a bucurie, când Iisus Hristos ia sufletul Maicii Sfinte și îl primește așa cum, atât de frumos, vedem în iconografia bizantină. Maica Domnului să vă ocrotească! La mulți ani, Mariilor, Marinilor, Marienelor, Marianilor și tuturor celor ce purtați acest atât de frumos nume. Sărbătoriți și astăzi, și pe 8 septembrie, dar sărbătoriți prin iubire, prin rugăciune, prin pace și prin mulțumire. La mulți ani! Doamne ajută!“, a spus preotul Vasile Ioana.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cazurile în care se acordă puncte de stabilitate potrivit Legii nr. 360/2023. Explicațiile Casei de Pensii a Municipiului București - Video
- Oamenii de știință au descoperit o întrebuințare practică uimitoare pentru zațul de cafea
- Un nou bulevard închis în București. Prăpăd în nordul Capitalei
- De ce nu se iau în calcul anii reali de vechime în muncă la recalcularea pensiilor. Ministrul Muncii: Românii vor constata adevărul
- Luna Recoltei 2024. Când va avea loc Super-Luna Plină și de ce e atât de specială
- Marea companie franceză care a deschis a doua fabrică la Zalău. Primarul Pierre Oliver: Consolidăm cooperarea dintre Franța și România / video
- Greșelile frecvente de limbă română explicate de un profesor: de la "servici" la "trebuiesc"
- Cine ar putea fi livratorii care îți aduc mâncarea. Băcanu (PNL): Sunt curios câți români se gândesc la asta atunci când deschid ușa / video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare mare pe 14 septembrie: De ce se ține post aspru
- Escaladare fără precedent în războiul de la granița României. Bogdan Chirieac: Rușii nu mai au niciun fel de limită. Nu se poate