Data actualizării:
Data publicării:

Adolescentul din Serbia care a ucis 9 persoane nu consumase droguri, potrivit raportului toxicologic. Motivul real al crimelor: Era ignorat și ostracizat; a fost exclus de la discuții și joacă

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres
Raportul toxicologic întocmit de poliția din Serbia arată că adolescentul care și-a ucis, miercuri, 8 colegi de clasă și pe gardianul școlii unde învăța, nu consumase droguri înainte de comiterea faptelor, așa cum anunțase presa în ultimele 24 de ore.  

În ciuda zvonurilor din presă, adolescentul în vârstă de 13 ani nu consumase droguri înaintea comiterii crimelor. Potrivit polițiștilor, motivul real al crimelor, descris de tânăr în cadrul interogatoriului, a fost ostracizarea celor din jur. 

„Nu am putut afla motivul atunci (dimineața, n.red.), pentru că este vorba despre un copil. Ceea ce am aflat a fost că a fost ignorat. A fost ignorat și ostracizat de societate. Acest fapt l-a determinat să facă acest lucru”, a spus șeful departamentului de poliție al orașului Belgrad, Veselin Milić, la televiziunea RTS.

„Într-un interogatoriu în prezența reprezentanților Centrului de Asistență Socială, băiatul a declarat că a fost ignorat de societatea în care trăia și că de-a lungul vieții sale sociale a fost exclus de la discuții și joacă, în vacanță sau excursie, și că acest lucru l-a determinat să facă asta”, a continuat Milić.

„Avea și patru cocktail-uri Molotov și două pistoale. Potrivit declarației sale, nu a avut nicio intenție sau dorință să dea foc vreunui copil cu acele cocktail-uri Molotov, ci, după cum a spus el, a vrut să construiască un zid de apărare la intrarea în școală, pentru ca poliția să nu poată veni și oferi ajutor”, a mai detaliat ofițerul.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by MOJ BEOGRAD (@moj_beo_grad_)

Reamintim că, în urma tragediei, Branko Ružić, ministrul Educației de la Belgrad, a anunțat 3 zile de doliu național în Serbia. El a spus că guvernul va decreta perioadă de doliu de trei zile în toată Serbia, începând de vineri, 5 mai până pe 7 mai.

Școala va fi suspendată și astăzi nu vor fi cursuri, iar mâine vor începe cu un minut de reculegere. El a mai spus că opt copii și un agent de securitate și-au pierdut viața. Nimeni nu poate da acei copii înapoi părinţilor lor, a mai spus Ružić.

Ministrul a confirmat că incidentul s-a petrecut în ieri dimineață, în jurul orei locale 08:40, când un elev din „clasa a șaptea a comis acest act bestial... primul din Serbia”.

Elevul nu poate fi considerat responsabil penal

Autorul atacului mortal dintr-o şcoală din Belgrad, un elev, nu poate fi tras la răspundere din punct de vedere penal pentru fapta sa. 

Elevul sârb care miercuri a deschis focul de armă asupra colegilor săi de clasă, ucigând opt dintre ei, nu poate fi tras la răspundere penal ca urmare a vârstei sale, a anunţat agenţia de presă Tanjug, care citează o declaraţie a Parchetului sârb, transmite Reuters.

Potrivit prevederilor legale din Serbia, băiatul este considerat iresponsabil din punct de vedere penal, întrucât el nu a atins vârsta de 14 ani, indică raportul Parchetului.

Tatăl băiatului a fost arestat pentru punerea în pericol a siguranţei publice, în formă agravată.

Conform informaţiilor disponibile până în prezent, miercuri dimineaţă Kosta Kecmanovic a comis un atac cu armă de foc la şcoala primară "Vladislav Ribnikar" din Belgrad, unde el era elev. Autorul atacului a sunat la poliţie şi a spus că numele lui este Kosta Kecmanovic şi că a împuşcat mai multe persoane. Atacul fusese anunţat însă mai întâi de directorul adjunct al şcolii, în jurul orei 08:40.

Potrivit lui şefului poliţiei din Belgrad, Veselin Milic, dintre cei opt elevi ucişi şapte erau fete şi unul băiat, cinci dintre victime având 14 ani, două 12 ani şi una 13 ani. Anterior, Kecmanovic îl împuşcase mortal pe agentul de pază de la intrarea în şcoală.

În atac au fost răniţi mai mulţi elevi şi o profesoară, unii dintre ei fiind în prezent spitalizaţi în stare gravă, scrie Agerpres. 

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel