Adolescentă de 16 ani, dispărută la Botoșani. Poliția sesizează DGASPC
Polițiștii din Botoșani vor sesiza DGASPC după ce o adolescentă în vârstă de 16 ani a fost dată dispărută.
Poliţiştii din Botoşani vor sesiza Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) după ce o adolescentă de 16 ani a dispărut, vineri, de la domiciliu, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Maria Carp.
Potrivit sursei citate, poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi, sâmbătă dimineaţă, prin apel 112, de către o femeie de 35 de ani cu privire la faptul că fiica ei, de 16 ani, nu a revenit vineri seară la domiciliu.
"Poliţiştii care s-au deplasat la domiciliul persoanelor respective au apelat telefonic minora, în prezenţa părinţilor, aceasta declarând că se află în drum spre casă.
Minora a fost depistată pe strada Manoleşti de unul dintre echipajele de poliţie aflate în căutarea acesteia. În prezent, aceasta se află la sediul Poliţiei municipiului Botoşani pentru audieri. Din primele declaraţii aceasta a afirmat că, pe fondul unor discuţii în contradictoriu avute ieri (n.r.- vineri) cu părinţii săi, nu s-a întors la domiciliu şi că în această perioadă nu a fost victima vreunei infracţiuni. Colegii mei vor informa şi DGASPC despre această situaţie", a afirmat Carp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News