Data publicării:

Admitere la universități. Guvernul a dat OUG. TOT ce trebuie să știi

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Guvernul a aprobat Ordonanţă de Urgenţă privind modul de funcţionare, desfăşurare şi examinare în mediile universitare şi postuniversitare.  

Guvernul a aprobat, joi seara, prin Ordonanţă de Urgenţă modul de funcţionare, desfăşurare şi examinare în mediile universitare şi postuniversitare. Astfel, pe durata stării de urgenţă şi până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice, desfăşurarea tuturor activităţilor de predare – învăţare – evaluare aferente semestrului al II-lea al anului universitar 2019-2020, a examenelor de finalizare a studiilor de licenţă, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susţinerea tezelor de doctorat, susţinerea tezelor de abilitare pentru anul universitar 2019-2020, se poate realiza şi în modul online.

Potrivit ordonanței, pe durata stării de urgenţă şi până la începutul anului universitar 2020-2021, instituţiile de învăţământ superior din sistemul naţional utilizează metode didactice alternative, iar cadrele didactice raportează, la finalul fiecărei luni, aspectele specifice pentru activitatea desfăşurată prin intermediul platformelor online.

De asemenea, pe durata stării de urgenţă procesul de admitere la studiile universitare se poate desfăşura şi prin intermediul platformelor online.

Activităţile didactice şi de cercetare prevăzute la art. 287 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi examenele de finalizare a semestrelor şi a studiilor de licenţă si masterat, susţinerea referatelor şi a tezelor de doctorat, desfăşurate online în anul universitar 2019 – 2020, în cadrul formelor de învăţământ cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă se circumscriu prevederilor art. 139 lit. a), b), din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare şi sunt recunoscute, se mai arată în ordonanță.

Potrivit ordonanței adoptate de Guvern, activităţile didactice care impun interacţiunea „faţă în faţă", se recuperează în sistem modular, intensiv, după încetarea stării de urgenţă şi înainte de sesiunile de examene aferente semestrului al –II-lea.

Măsurile luate de instituţiile de învăţământ universitar în vederea punerii în aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică pe perioada anului universitar 2019- 2020.

Documentul a fost pus în dezbatere publică pe 22 aprilie şi va fi publicat în Monitorul Oficial, notează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel