Admitere la liceu. Opţiunile în fişele de înscriere, data limită
Perioada în care se pot face opţiunile în fişele de înscriere pentru admiterea la liceu a fost anunţată de Ministerul Educaţiei.
Absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţi, vor completa opţiunile în fişele de înscriere pentru admiterea la liceu în perioada 29 iunie - 3 iulie. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, vor parcurge aceeaşi procedură şi absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admişi în licee din alt judeţ.
Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator sunt prevăzute în intervalul 30 iunie - 4 iulie. Ministerul Educaţiei recomandă completarea fişei cu un număr suficient de opţiuni pentru a evita situaţiile nedorite.
'Numărul total de locuri alocat în învăţământul liceal de stat este suficient pentru repartizarea tuturor candidaţilor, condiţia esenţială fiind exprimarea unor opţiuni realiste. Comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi în învăţământul liceal de stat se face în unităţile de învăţământ liceal în care au fost admişi şi pe site-ul admitere.edu.ro în data de 9 iulie. În acelaşi timp, în unităţile de învăţământ gimnazial vor fi afişate listele cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţe/municipiul Bucureşti', precizează ministerul.
Depunerea dosarelor de înscriere
Depunerea dosarelor de înscriere în unităţile de învăţământ liceal în care candidaţii au fost repartizaţi se va realiza între 10 şi 13 iulie.
În perioada 16-18 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar şi situaţiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaţilor care nu au participat deloc sau au participat, dar nu au fost repartizaţi computerizat.
A doua etapă de admitere, dedicată absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior, va avea loc în data de 7 septembrie.
Repartizarea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi, dar şi înscrierea şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământul special sunt programate în zilele de 5 şi 6 iulie.
Vezi şi: Admitere Politehnică. Peste 6000 de locuri
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News