Data publicării:

Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale. Buget, angajaţi şi activitate. De câţi oameni mai e nevoie pentru intervenţii prompte

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Cine conduce ANRSPS? Cu ce se ocupă instituţia? Ce buget are? 

Alegeri prezidentiale 2024

Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale "elaborează şi prezintă spre aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, prin Secretariatul General al Guvernului, Strategia rezervelor de stat, ca element component al domeniului ordinii, siguranţei publice şi securităţii naţionale, elaborează şi propune Guvernului, spre aprobare, prin Secretariatul General al Guvernului, Nomenclatorul produselor rezervă de stat, nivelurile maxime, stocurile intangibile şi termenele orientative de păstrare, elaborează şi propune Guvernului, spre aprobare, prin Secretariatul General al Guvernului, proiectul de hotărâre a Guvernului pentru achiziţionarea stocurilor de urgenţă, finanţarea putând fi asigurată şi din credite externe angajate de Guvern, în condiţiile legii, negociază, în numele unităţilor teritoriale subordonate, tarifele de depozitare pentru produsele rezerve de stat păstrate la operatorii economici pe bază de contracte de depozit custodie şi/sau prestări servicii şi intervine, în baza hotărârii Guvernului, direct sau în colaborare cu alte instituţii abilitate, pentru acordarea de ajutoare umanitare, interne sau externe, cu titlu gratuit". Lista completă de atribuţii a ANRSPS poate fi consultată AICI

Preşedintele instituţiei este Georgian Pop. Conform declaraţiei de avere, acesta are un apartament de 100 mp în Bucureşti, dobândit prin donaţie în 2021, un alt apartament de 35 mp, tot în Bucureşti, şi tot primit ca donaţie, dar şi o casă de 250 mp, situată în localitatea Drăguş, judeţul Braşov, primită moştenire în 2005. 

De asemenea, are mai multe depozite bancare, în Euro şi Dolari, în valoare totală de 125.000 euro, respectiv 10.000 de dolari, dar şi unul în RON, în valoare de 16.000 lei. 

Conform aceluiaşi document, completat la 15 iunie 2023, Georgian Pop a încasat salarii de 10610 lei pentru funcţia de consilier parlamentar la Camera Deputaţilor, dar şi de 112.725 lei pentru funcţia de preşedinte ANRSPS. El a mai încasat venituri din chirii în valoare de 6960 lei. 

Potrivit structurii organizatorice, ANRSPS are 1100 de posturi, număr maxim. 

ANRSPS, răspunsuri în exclusivitate pentru DC NEWS

Pentru că datele nu erau publice, am cerut instituţiei să ne comunice câte posturi din cele 1100 sunt ocupate, ce buget are instituţia, ce cheltuieli şi ce venituri. Iată ce ne-au transmis. 

"Bugetul pe 2023 este, după cum urmează: 

Sursa A integral de la bugetul de stat: 94.087 lei la partea de cheltuieli Capitolul 61.01 Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Plăţile la 31.07.2023 sunt de 55.477 lei. 

216.048 lei la partea de cheltuieli capitolul 80.01 Acţiuni generale, economice, comerciale şi de muncă (cheltuieli de personal, bunuri, servicii, investiţii, stocuri rezerve de stat şi mobilizare). Plăţile la data de 31.07.2023 sunt de 146.378 lei. 

Sursa E - Activitatea finanţată integral din venituri proprii. 

- 778.774 lei la partea de cheltuieli capitolul 80.01 Acţiuni generale, economice, comerciale şi de muncă (cheltuieli de personal, bunuri, servicii, investiţii, stocuri rezerve de stat şi mobilizare). Plăţile la data de 31.07.2023 sunt de 210.782 lei. 

- 778.774 lei la parte de venituri, din care încasări în sumă de 43.186 lei provenite din valorificări de stocuri rezervă de stat disponibile, derulate într-un context economic specific situaţiei regionale de securitate, dobânzi aferente împrumuturilor de stocuri rezervă de stat acordate", transmit cei de la ANRSPS. 

În ceea ce priveşte angajaţii instituţiei, se pare că ar fi vorba de un deficit de personal. "ANRSPS are în prezent un număr de 1021 posturi ocupate, având un deficit de 79 de posturi, necesar a fi ocupate pentru a putea să răspundem prompt intervenţiilor operative şi pentru a îndeplini măsurile specifice". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel