• Administraţia centrală, blocată la "creion şi copii indigo". Val Vâlcu: E inadmisibil ca şeful ANAF să aibă venituri de 8 ori mai mici decât şeful ASF. Numai şoferul unui avocat are 2000 euro
Vasile Marica, preşedintele Sed Lex, a vorbit despre apariţia în draftul ordonanţei pe măsurile fiscale a unei noi instituţii de control în România, Direcţia Generală de Revizuire a Cheltuielilor Publice, care va funcţiona la Ministerul Finanţelor. Acesta a atras atenţia asupra problemelor de logistică şi personal ale Ministerului Finanţelor. Val Vâlcu i-a dat dreptate şi atrage atenţia asupra modului în care administraţia a rămas blocată în timp.
"Azi dimineaţă am primit şi noi informaţia. Mai mult, la toate negocierile avute, nimeni nu îşi asumă această ordonanţă care circulă. Nici ministrul Boloş, nici secretarii de stat. Ceea ce ne-a împiedicat să discutăm serios pe tema locurilor vacante, pe tema birourilor, pe tema locurilor de muncă, şi a trebuit să discutăm general despre locurile de muncă în Ministerul Finanţelor, unde nu s-au mai făcut angajări din 2016. Au spus că nu e ordonanţa lor, nu şi-o asumă nimeni.
Nemulţumirea e mult mai profundă în Ministerul Finanţelor. E sistemică, plecând de la faptul că nu există digitalizare, că trebuie să ne luăm singuri avocaţi când suntem daţi în judecată de firme, de multinaţionale. Sunt mult mai profunde lucrurile. Nu s-au mai făcut angajări, nu avem o şcoală unde să îi pregătim pe noii oameni, etc", a declarat Vasile Marica la B1TV, în emisiunea News Pass.
"Noi lucrăm în orb. Dvs puteţi fără camera de luat vederi să vă vedeţi? Nu. Aşa şi noi. Lucrăm în orb. Nu avem digitalizare, nu avem informatizare, nu vin informaţiile la noi. Avem două calculatoare diferite care ne dau rezultate diferite. Toată lumea dă cu pietre în noi, ne acuză de salarii fabuloase, din cauza politicilor publice pe care le face Guvernul. Şi mai fac câte o lege împotriva noastră, să nu cumva să ne ducem la multinaţionale să le controlăm. Cum ne putem bate cu oamenii ăştia, care fac din profit o chestie specială, cu avocaţi, cu contabili, cu oameni de tot felul? Cetăţeni suntem şi noi. Este o frustrare mult mai mare decât vă imaginaţi. Suntem retraşi din control că vine nu ştiu ce ambasador la Ministerul Finanţelor. Ca să ne fie foarte clar. Plus, îl pregăteşti pe un om, ca să poată să ia documente de la multinaţională, şi trebuie să fie meseriaş să înţeleagă ce e acolo. Nu mai zic de preţurile de transfer. Ai avut 20 de oameni, i-au pregătit, şi au plecat fix la firmele pe care trebuiau să le controleze, că le-au dat 10.000 euro pe lună", a mai declarat preşedintele Sed Lex.
Val Vâlcu îi dă dreptate lui Vasile Marica. "Munca lor o face un soft, un computer. Într-o firmă privată, fiecare computer a înlocuit 10 posturi"
Jurnalistul Val Vâlcu a fost întrebat şi el dacă înfiinţarea unei noi direcţii în Ministerul de Finanţe este oportună.
"Nu ştiu dacă o Direcţie într-un minister e o problemă. Poate se reconfigurează ministerul, se mută oameni. Dar dl Marica are dreptate. Este inadmisibil ca şeful ANAF să primească un venit de 8 ori mai mic decât la ASF. Cu rezultate care s-au văzut la ASF. Şeful ASF are 16.000 euro pe lună, şeful ANAF sub 2000 euro. Chiar mai puţin de 10.000 lei. Să se ducă în control la o multinaţională unde numai şoferul unui avocat de acolo primeşte suma asta mi se pare inadmisibil. Trebuie să fie cât de cât comparabile salariile. Exact cum spune dl Marica, e o luptă inegală aici. Ce structuri, ce companii de avocatură au în spate marile firme, şi se duce ANAF cu creionul şi copii la indigo.
Soluţia este, apropo de Direcţia aia, sistemul informatic. Toţi oamenii pe care îi vedem în holul ministerului de Finanţe ar putea fi înlocuiţi de un soft. Şi să rămână inspectorii, care merg pe teren, care iau documente.
În al doilea rând, se plângeau cei de la Finanţe de condiţiile de lucru. Păi ia uitaţi-vă acolo. Un hol grandios. Ar putea fi oricând schimbat sediul Ministerului Finanţelor sau oricând oferit unui lanţ hotelier şi să se mute într-un spaţiu de birouri, modern, nu să stea la etajul 5 fără căldură şi să plouă prin tavan. Pe de o parte, doreşti să stai în buricul târgului, şi toţi cei care vin să lucreze cu administraţia blochează centrul Capitalei... Nu e normal aşa ceva. Aceste clădiri administrative pot fi amplasate într-un cartier, ca să nu aglomerezi centrul de fiecare dată când ai nevoie de o hârtie. Doamnele de la Finanţe lucrau cu imprimanta. Şi nu ai nevoie de asta, nu trebuiau să existe acele doamne. Munca lor o face un soft, un computer. Fiecare computer într-o firmă privată a înlocuit 10 oameni", a punctat jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News