Data publicării:

Administrația Biden oferă un ajutor militar de 125 milioane de dolari pentru Ucraina

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Administrația Biden oferă un ajutor militar de 125 milioane de dolari pentru Ucraina / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Administrația Biden oferă un ajutor militar de 125 milioane de dolari pentru Ucraina / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Administrația Biden va oferi tehnică militară Ucrainei. Printre dispozitive se numără și două nave de patrulare.

Administrația Joe Biden va oferi un ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 125 de milioane de dolari. Anunțul a fost făcut de Pentagon. Ajutorul include două nave de patrulare oferite Kievului pentru protejarea apelor teritoriale, informează NBC News.

Pe lângă cele două nave de patrulare, model Mark VI, Pentagonul va furniza Ucrainei radare de artilerie, prin care se pot detecta locația tunurilor și lansatoarelor de rachete inamice, sprijin pentru interpretarea imaginilor din satelit și echipamente medicale.

„Această acțiune reafirmă angajamentul Statelor Unite de a furniza armament letal defensiv care să permită Ucrainei să se apere mai bine împotriva agresiunii Rusiei”, se arată într-un comunicat al Pentagonului.

Un alt ajutor militar în valoare de 150 de milioane de dolari, aprobat de Congresul SUA și prevăzut deja în bugetul pentru 2021 va fi acordat după ce Departamentul de Stat și Departamentul Apărării vor putea dovedi Congresului că Ucraina „a făcut suficiente progrese și reforme în domenii cheie ale apărării”, a precizat Pentagonul, potrivit Lyberti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel