„Zona perioculară este o zonă lipsită sau cu foarte puține glande sebacee comparativ cu zona feței. De asemenea, zona gâtului are mult mai puține glande sebacee și este o zonă mai neprotejată pentru că sebumul, chiar dacă uneori îl urâm, este un beneficiu major.
Persoanele cu tenul mai gras o să îmbătrânească mult mai mai greu la față. Când ești tânăr simți că îți strălucește pielea, dar poți să controlezi treaba asta. Este fabulos să ai tenul puțin mai gras.
Zona ochilor și zona gâtului sunt alipice, nu au glande sebacee și mai mult decât atât sunt zonele cu cea mai mare mimică. Râdem cu ochii, vorbim cu ochii, exprimăm cu ochii, iar gâtul mișcă capul. Și atunci sunt cele mai expuse ridării, degradării și deshidratării”, a precizat Ioana Marinescu.
Cum alegem crema pentru zona ochilor
„Crema de față nu trebuie să fie sinonimă pentru zona ochilor. În primul rând, crema de ochi trebuie să fie testată oftalmologic. Acesta este primul pas pe care l-aș recomanda atunci când alegem o cremă de ochi. În al doilea rând, crema pe care o aplicăm în zona ochilor nu trebuie să fie parfumată. Uleiurile esențiale dacă sunt gestionate cum trebuie și folosite în cantitățile care trebuie, ele fac minuni cu cremele și cu tenul nostru, dar evident în doza care trebuie, pentru că pot să fie periculoase dacă sunt supradozate.
Zona ochilor trebuie să fie hidratată, trebuie să aibă cantitatea maximă admisă de ceramide. În zona ochilor apar riduri. Fetele de 20-25 de ani se ridează la ochi. Persoanele vesele se ridează la ochi. Trebuie prevenit acest lucru cu reconstrucție, cu ceramide. Tot timpul trebuie să aplicăm creme cu ceramide, cu factori de creștere, cu colagen, cu hialuronic. Tot timpul trebuie să hidratăm zona ochilor”, a spus Ioana Marinescu în emisiunea „Pastila de Frumusețe”.
Vezi emisiunea integrală în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Ce cred românii când văd un poliţist. "În occident nu există mentalitatea asta"
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Răzvan Munteanu, două posibile scenarii. "Există riscul să nu aflăm niciodată varianta oficială"
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”