Data actualizării: 17.07.2014 08:20
Data publicării: 16.07.2014 09:58

Adevărul despre cearta Ponta-Băsescu, pe tema CAS

Mircea Cosea

Un adevăr pe care îl știu și economiștii, dar și politicienii, ne arată că disputa dintre Victor Ponta și Traian Băsescu, pe tema CAS, a fost una de imagine. După alegeri, indiferent de rezultatul acestora, România va fi confruntată cu un șoc, avertizează Mircea Coșea, în editorialul pe care l-a scris pentru DCNews.

Joaca de-a CAS-ul !

Impresia mea este că președintele și prim-ministrul s-au hotărât să se joace de-a CAS-ul. Probabil plictisiți de joaca cu Nana și-au zis că este mai interesant CAS-ul, deoarece li s-a părut că este un joc din care amândoi pot câștiga.

S-ar putea ca inspirația să le fi venit din filmele americane în care polițiștii, pentru a obține cât mai mult de la anchetați, unul joacă rolul polițistului bun, iar altul rolul polițistului rău.

Prim-ministrul este bun pentru că vrea reducerea CAS-ului, președintele e rău pentru că nu vrea. Dar, să nu ne lăsăm înșelați. Este doar o joacă din care se speră obținerea a cât mai multe voturi în noembrie.

De ce spun că este o joacă ?

Pentru că, atât premierul, cât și președintele știu care este realitatea. Amândoi știu că reducerea CAS-ului doar cu 5 puncte procentuale nu mai are mare importanță faptică, ci doar de imagine, așa după cum amândoi mai știu că este iminentă introducerea de noi taxe și impozite, indiferent dacă se micșorează sau nu CAS-ul.

Amândoi știu că disputa pe CAS nu este o miză pentru relansarea economiei, ci doar un pretext pentru înăsprirea viitoare a fiscalității.

Aparenta dispută dintre cei doi pe această temă are, după părerea mea, rolul de a le da fiecăruia o nouă aură înaintea alegerilor, aceea a trecerii de la o dispută verbală suburbană la o dispută intelectuală pe proiecte.

Reducerea CAS-ului este prezentată de către premier ca pe o soluția miraculoasă și salvatoare pentru mediul de afaceri, generatoare de locuri de muncă. Teoretic este adevărat, în practică nu. Motivul: această reducere este tardivă, minoră și incompletă. Pentru a-și îndeplini rolul pozitiv, reducerea CAS-ului ar fi trebuit să fie luată concomitent cu mărirea salariului minim, să fi fost stabilită măcar la un nivel de 50% din cota unică și să fi fost însoțită de introducerea unor măsuri de natură instituțional birocratice, cum ar fi, de exemplu, încetarea blocării conturilor de către ANAF. Din contră, reducerea este însoțită de măsuri perverse cum sunt acciza pe carburant, impozitul pe stâlp, creștere prețului la electicitate, gaz și alte utilități.

Reducerea CAS-ului fără măsuri de contrabalansare a efectului pe buget este prezentată de către președinte ca un pericol major de macrodestabilizare și de afectare negativă a fondului de pensii. Teoretic, poate fi corect, dar în practică efectul este contrabalansat pe ultimile trei luni ale anului prin rezultatele bune ale trimestrelor anterioare, iar pe 2015 se prefigurează o creștere economică (conform UE și FMI), aptă de a absorbi pierderea bugetară.

În discuția de la Cotroceni, prim-ministrul sau cel al finanțelor ar fi putut veni cu un calcul estimativ. Cred că nu au făcut-o tocmai pentru a obține un efect de imagine foarte drag prim-ministrului, acela de om puternic gata oricând să-și asume riscuri și responsabilități pentru binele românilor, stăpân pe situație și oricând în stare de frondă față de președinte.

Atât prim-ministrul cât și președintele știu însă și altceva. Știu că după alegeri, indiferent ce se va întâmpla, România va trebui să treacă la o politică fiscală mai aspră prin introducerea unor noi taxe și impozite. Adoptarea unei asfel de politici fiscale este iminentă deoarece situația actuală a economiei impune în mod obiectiv continuarea politicii de austeritate. O austeritate nu prin tăieri de pensii și salarii, ci prin taxare suplimentară, cu accent deosebit pe proprietate.

Iată câteva argumente :

- Structura economiei românești nu a reușit să fie în linie cu tendințele moderne ale dezvoltării mondiale și nici cu criteriile de competitivitate ale pieței unice. Este o structură care nu valorifică factorii de avantaj compartaiv, este de tip manufacturier/subcontractor fără atribute de devoltare cercetare, ceea ce conduce la un nivel de creare a valorii adăugate sub media europeană. Mai mult, prezența covârșitoare a capitalului străin în ramurile exportatoare și nivelul mic al redevențelor determină capitalizarea valorii adăugate în exteriorul țării. În consecință, apare o limitare obiectivă, de natură structurală a cuantumului de venituri cumulate în buget;

- Creșterea gradului de colectare bugetară prin reducerea evaziunii este limitată obiectiv, indiferent de voința politică a guvernului și a instituțiilor responsabile. Limitările sunt de natură instituțională (birocrație, politizare), de natură monetară (scăderea veniturilor/profitului, lipsa de lichiditate), de natură comportamentală (lipsa educației, nepotism, neprofesionalism), de natură informațională (carențe de înzestrare și de utilizare a tehnicii de calcul). În consecință, o creștere importantă în România a colectării cere timp, bani și profesionalism;

- Criteriile și regulile UE (vezi Tratatul de Guvernanță Fiscală) impun un nivel minim al deficitului care trebuie respectat cu strictețe. În consecință, nu va fi posibilă adoptarea unei politici (nici măcar temporară) de utilizare a deficitului ca factor investițional;

- Ritmul creșterii economice poate fi în viitorul deceniu superior mediei europene, dar nu poate depăși 4,0-4,5% anual datorită dependenței accentuale pe care România o are față de dianmica piețelor occidentale. Cu un astfel de ritm (condiționat și de meteodependența agriculturii) nu se pot mări veniturile la buget până la nivelul necesar unei reale relaxări fiscale;

- Investițiile străine au un trend accentuat de scădere (vezi datele statistice pentru 2012-2013) datorat nu numai lipsei de atractivitate a mediului legal și economic românesc față de alte țări membre UE, dar și datorită situației geopolitice (Ucraina);

- Împrumuturile externe se apropie de limita suportabilității la nivel PIB, ceea ce va conduce la o restrângerea a lor în viitor, în condițiile în care și accesarea la nivel maxim a fondurilor comunitare rămâne o problemă incertă.

După părerea mea, politica bugetară va rămâne într-o situație dificilă pentru cel puțin un orizont de timp mediu (2018-2020). Limitarea potențialului de alimentare a bugetului în condițiile unui deficit strict reglementat va crea guvernelor mari probleme. Sunt convins că vor fi depuse eforturi susținute de creștere a veniturilor, dar, așa după cum arătam mai sus, cauzele sunt de natură structurală, ori structura se modifică în timp și doar dacă există o strategie/viziune printr-un proiect de țară. Guvernele nu vor avea multe alternative pentru a-și onora obligațiile esențiale legate de plata salariilor, pensiilor, sănătate, educație, justiție, etc. Nu apar ca fiind posibile decât trei căi accesibile rapid: creșterea taxelor și impozitelor, reducerea programelor de investiții și reducerea cheltuielilor publice.

Este posibil să fie abordate toate trei, dar ultimele două nu au capacitatea de a da un cuantum de surse bugetare necesar funcționării statului. Creșterea impozitelor și taxelor (sub diferite forme și metode) rămâne oricând și oriunde mijlocul principal.

Atât premierul, cât și președintele știu că precaritatea bugetară impune o creștere iminentă și imediată a fiscalității, dar nu au curajul să o spună direct. Preferă joaca de-a CAS-ul sperând că, dând vina unul pe altul, contribuabilul va crede că nimeni nu este vinovat, că toți îi vor binele, dar, vezi Doamne, așa ne e soarta”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News