Liderii UE sunt divizaţi în a aşeza Ucraina ferm pe calea spre aderare, a indicat miercuri un oficial din cadrul blocului comunitar, cu o zi înaintea summitului la care şefii de stat şi de guvern din statele membre urmează să discute solicitarea Kievului de a se alătura rapid Uniunii, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Oficialul citat, care este implicat în pregătirea summitului de la Versailles şi a făcut aceste declaraţii sub acoperirea anonimatului, a asigurat că toţi liderii sunt în favoarea întăririi legăturilor cu Ucraina.
"Dar întrebarea care se pune este dacă se poate găsi un consens pentru extindere, ceea ce uneori e mai problematic", a menţionat oficialul citat.
Ucraina, subiect de dezbatere al summitului din această săptămână
Astfel, liderii UE vor discuta la summitul de joi şi vineri despre strângerea legăturilor Kievului cu piaţa unică europeană şi conectarea Ucrainei la reţeaua energetică europeană, ca idei pentru un parteneriat întărit sau o "asociere plus plus", consemnează Reuters, citând tot un oficial implicat în pregătirea reuniunii care a dorit de asemenea să i se păstreze anonimatul. "Aderarea ar putea dura mult", a remarcat acesta.
În acelaşi timp, statele blocului comunitar sunt divizate şi în privinţa vitezei cu care să se dispenseze de importurile de combustibili fosili din Rusia.
"Unii propun 2030, alţii 2027, alţii chiar acum... Cred că unele state membre ar putea atinge acest obiectiv mai devreme", a comentat pentru Reuters un oficial al UE.
Un proiect de declaraţie se referă la un acord de a elimina treptat dependenţa UE de importurile de gaz, petrol şi cărbune din Rusia, fără a stabili o dată exactă.
Borell le cere europenilor să dea căldura mai încet în locuințe
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, le-a cerut cetăţenilor europeni 'să dea căldura mai încet în locuinţe', pentru că trebuie 'plătit un preţ' pentru 'tăierea cordonului ombilical' care uneşte economia UE de cea rusă, în contextul războiului din Ucraina.
”Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să tăiem cordonul ombilical care leagă economia noastră cu cea rusă şi să întrerupem fluxul care le permite să acumuleze rezerve cu care să-şi finanţeze războiul”, a declarat Borrell în cadrul unei dezbateri în Parlamentul European pe tema invaziei ruse, la care a participat şi şefa guvernului eston Kaja Kallas. Citește continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știi cine e tânăra din această fotografie restaurată? A contribuit decisiv la existența României / imagine completă în articol
- Ciolacu: Avem o veste bună pentru pensionari / Video
- Desființarea SIIJ, adoptată în ședința de Guvern. Proiectul o să fie înaintat Parlamentului
- Pensionarii vor putea să-și ia talonul de pensie și biletele de tratament online, ne spune Daniel Baciu. Ce înseamnă digitalizarea Casei de Pensii și care este stadiul recalculării pentru septembrie
- Povestea româncei care a devenit prima avocată din Europa și prima femeie din lume cu doctorat în Drept
- Tot mai mulți tineri din România adoptă trendul "furry" și se transformă în "fursona". Sabina Rusescu: În SUA sunt oameni care se cred obiecte
- Vine vara mai devreme. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea în weekend și săptămâna viitoare
- Mircea Badea: De ce nimeni nu a intervenit în cazul crimei din Crângași
- Aparat de zbor ucrainean prăbușit în România: totul a fost ținut secret. Bogdan Chirieac: Toată lumea s-a speriat. Trebuiau să anunțe în primul moment
- BANCUL ZILEI: Ce fel de bărbat vor femeile
- Cum să fii mai optimist printr-un gest simplu. Japonezii au studiat fenomenul și funcționează
- România, în topul mondial al Internetului rapid. Andi Cristea: Am folosit cele mai noi tehnologii să ajungem aici
- Frumusețile Bucovinei nu sunt exploatate turistic suficient. Contracandidatul lui Flutur, plan pentru Suceava