Data publicării:

Aderarea la Schengen. Jeliazkov (Bulgaria), în fața UE: Lucrăm îndeaproape cu România. Ambele țări să adere în același timp

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto home-affairs.ec.europa.eu
foto home-affairs.ec.europa.eu
Bulgaria nu vrea să rămână în urma României în ceea ce privește aderarea la Spațiul Schengen, iar ținta este pânp la finalul lui 2023. 

Preşedintele Adunării Naţionale a Bulgariei, Rosen Jeliazkov, s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul conferinţei preşedinţilor parlamentelor statelor membre ale Uniunii Europene de la Praga, Republica Cehă.

Jeliazkov a subliniat, în cursul întrevederii, că aderarea la Schengen până la sfârşitul anului se numără printre principalele priorităţi ale Bulgariei, ţara sa apreciind foarte mult sprijinul Parlamentului European pe această temă.

”Aderarea Bulgariei la Schengen va contribui la securitatea şi unitatea în UE şi va aduce beneficii cetăţenilor şi întreprinderilor bulgare. Lucrăm îndeaproape cu România şi împărtăşim opinia că ambele ţări trebuie să adere la Spaţiul Schengen în acelaşi timp, deoarece urmează aceeaşi procedură şi criterii", a adăugat Rosen Jeliazkov.

Roberta Metsola a declarat că Parlamentul European sprijină necondiţionat aderarea Bulgariei la Schengen, deoarece a îndeplinit toate criteriile de aderare. Preşedintele Adunării Naţionale a menţionat că Bulgaria se bazează pe sprijinul Comisiei Europene şi al partenerilor pentru a consolida graniţa cu Turcia. "Considerăm că securitatea acestei frontiere este de mare importanţă pentru toate ţările europene şi pentru cetăţenii acestora. Bulgaria este implicată activ în eforturile comunităţii internaţionale de a stopa agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Sprijinul pentru Ucraina este sprijinul pentru ordinea juridică internaţională democratică bazată pe reguli, apărarea valorilor europene, dreptul suveran al fiecărei ţări de a-şi determina propria cale de dezvoltare şi orientare geopolitică", a afirmat preşedintele legislativului de la Sofia.

Citește și: Aderarea României la Schengen. Ministrul austriac de Interne, în vizită la București. Bogdan Chirieac: E nevoie de dialog. Vor face breaking news

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel