Data publicării:

Adepţii mişcării "Suveranii", amendaţi de Poliţie

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un bărbat de 47 de ani a fost amendat, miercuri, cu aproape 4.000 de lei de polițiștii locali din Timișoara, după ce s-a legitimat cu un act de identitate ilegal, pe care este menționat că e „născut viu”, și a parcat mașina într-un loc nepermis. 

"Acesta a încercat să scape de sancțiuni în momentul în care a fost depistat de polițiștii locali legitimându-se cu un , care prezintă fotografie, dar nu are datele de identificare reale. Cel în cauză a fost însă identificat și sancționat atât conform OUG 195/2002 pentru staționare în locuri interzise, cât și conform Legii 61/1991 pentru refuz de legitimare și pentru adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, adunând sancțiuni în valoare de 3.885 lei", se arată în comunicatul Poliției Locale Timișoara.

Reprezentanții instituției au mai informat că, din constatările lor, mai multe persoane se legitimează cu astfel de documente false.

În urmă cu câteva săptămâni, un alt adept al mişcării "Suveranii" a intrat în atenţia publică. Milionarul Dan Cămârzan şi-a ucis bunica într-un acces de furie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel