Data publicării:

Adela Popescu, plecată cu Radu Vâlcan și familia: Cred că o să leșinați de invidie

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Adela Popescu / Foto: Instagram
Adela Popescu / Foto: Instagram

Adela Popescu are un mesaj pentru toți cei care vor să-și întemeieze o familie.

„Acesta a fost weekendul în care am putut, eu și Radu, să stăm la masă să povestim, timp în care copiii fie s-au jucat frumos lângă noi, fie au desenat. În care ne-am plimbat cu bicicletele toți prin pădure în timp ce picura. În care ne-am trezit dimineața în pat claie peste grămadă. În care am văzut căprioare și cerbi și am alergat ca în filme pe un câmp infinit cultivat cu grâu.

Dacă vă spun și că am băut un pahar de vin seara la șemineul din exterior și copiii au făcut baie în ciubăr în liniștea pădurii, cred că o să leșinați de invidie.

Acum, serios, într-un fel sau altul, am trăit, zilele astea, toate clișeele posibile. Da, acelea care îi conving pe tineri să își întemeieze o familie, sperând să guste și ei puțin din cupa fericirii promise. Dacă mă urmăriți de ceva timp, știți deja că de-a lungul timpului v-am cam descurajat. V-am spus că, practic, e frumos, dar nici ușor. Până azi, când da, recunosc că a venit acea perioadă a vieții de părinte când pot să spun că da, hey, clișeele “e și ele oameni”. Există”, a scris Adela Popescu pe contul de Instagram.

De ce Cabral nu a fost la botezul lui Adrian, copilul Adelei Popescu

Cabral a fost invitat în platoul emisiunii „Vorbește lumea” de la ProTV, iar Adela Popescu l-a „luat la rost”, pentru că prezentatorul nu a putut să ajungă la botezul lui Adrian. Evenimentul a avut loc chiar în ziua în care Cabral a luat startul la o cursă importantă. 

„Prietenia noastră durează de când? Acest domn nu a venit la botezul nostru pentru că a avut o treabă. (...) Am zis, băi, ce om! Și când colo el era pe podium!”, a spus Adela Popescu. Pentru cei care nu știu, Cabral este pasionat de motoare și cai putere și chiar are licență de pilot de raliu. La prima etapă a campionatului național de Time Attack pe circuitul de la Adâncata, Cabral a participat la clasa Super Sport, ca pilot al echipei Bad Petunia, iar la final a urcat pe podium. Îndrăgitul prezentator a obținut locul 3.

Mașina cu care concurează Cabral are 300 de cai putere. Întrebat dacă soția sa are emoții când pleacă la curse, Cabral a glumit: „Nu e stresată soția, că am asigurare de viață.”

Și Cabral și Andreea Ibacka și-au botezat recent băiețelul, pe micuțul Tiago. Adela Popescu, care s-a numărat printre invitați, a vorbit despre incidentul de la petrecerea lui Tiago. „A fost foarte frumos la botez, fără glumă. Când am ajuns noi la botez, în fața casei domnului aici prezent, erau trei mașini de pompieri și o salvare. Și ieșea fumul ca nebunul. Mă gândeam ce se întâmplă?”, a povestit Adela Popescu.

„Vecinii au vrut să facă un grătar și s-a întâmplat acolo ceva și a luat foc o butelie. A fost cu explozie. Norocul a fost că vecinul a fost pe fază, și-a dat seama că va escalada rapid și a scos lumea din casă. Eu am sunat la 112 de vreo cinci sau șase ori. (…) Pompierii au venit în vreo cinci minute”, a povestit Cabral în cadrul emisiunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel