Data actualizării:
Data publicării:

Adela Popescu, despre "momentele de splendoare": Câteodată mă oftic pe mine. Am momente perfecte cu copiii mei și... nu reușesc să fiu acolo! Înțeleg, dar nu simt

Autor: Liana Ganea | Categorie: Mallcast
WhatsApp
captură video Lucruri Simple
captură video Lucruri Simple

Adela Popescu a vorbit despre fericire și conștientizarea momentului prezent în podcastul lui Horia Brenciu.

Invitată în podcastul lui Horia Brenciu, alături de Dana Rogoz, Adela Popescu a venit cu un mesaj emoționant de care ar trebui cu toții să ne amintim în fiecare clipă, în fiecare zi: să învățăm să fim mai prezenți în tot ce ni se întâmplă, să nu luăm nimic de-a gata, ca și cum ni se cuvine, ca să putem experimenta ceea ce se numește "momentul de pură splendoare" - acea secvență de viață în care simți că parcă totul stă în loc, totul e de o frumusețe nemaivăzută și vezi și auzi tot ce parcă n-ai văzut și n-ai auzit niciodată până atunci. Americanii numesc asta "shot of awe" sau, pur și simplu, stare de "awe", de mirare absolută, de trăire la maximă intensitate.

"Patapievici vorbește mult despre fericire. Și el mai spune că lumea nu se schimbă, și nici situațiile, lumea este tot timpul la fel. Dar momentele în care tu reușești să conștientizezi un moment cât de perfect este - de exemplu, momentul ăsta, de acum - dar eu s-ar putea, în timp ce vă privesc, să mă uit la Dana (n.r. Dana Rogoz), să mă uit la tine (n.r. Horia Brenciu), să văd aici aparatură, voie bună, veselie și să zic - wow!

 Nu-i nimic din exterior, dar tu trebuie să ai această decuplare de câteva secunde... și el le numește "momente de splendoare". Cumva eu le înțeleg. Nu mi se întâmplă des, dar când mi se întâmplă, de fapt, nu este niciun moment ieșit din comun. Este ceva absolut basic, dar EU am capacitatea de a-l vedea. Atât. Câteodată mă și oftic pe mine, sunt în momente perfecte cu copiii mei și e totul bine, se joacă, e frumos... și tu nu reușești să fii acolo. Rațional, înțelegi ce frumos e, dar nu simți."

Horia Brenciu a rememorat, de asemenea, un astfel de "moment de splendoare".

"Eram într-o seară, mă uitam la film... Și, la un moment dat, nevastă-mea ia copiii, trec prin fața televizorului... pa, tati! noapte bună, copii!"... se urcă pe scară, în sus, și mă uit după ei și mă uit la televizor... Ce dracu faci la televizor? Mișcă-ți fundu' după copii! Ce contează secvența atât de "interesantă" de la tv? E o luptă permanentă! Pentru că ai sentimentul că-i ai tot timpul!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel