Data actualizării:
Data publicării:

Ada Milea îl aduce pe Apolodor la Sibiu!

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă miercuri, 30 noiembrie, ora 18:00, premiera spectacolului „Apolodor in Deutsch” după Gellu Naum, sub direcția muzicală a Adei Milea.

Apolodor in Deutsch e o joacă hazlie și utilă, un concert în limba germană cu o micro-busolă română pentru orientarea celor care nu știu foarte bine germană.”, a declarat Ada Milea, în timpul repetițiilor. Spectacolul – concert de la Sibiu este construit în limba germană, cu scurte intervenții în limba română pentru a păstra fluiditatea textelor lui Gellu Naum și pentru a-i ajuta pe cei care nu înțeleg foarte bine limba germană să deslușească sensul poveștii recompuse pe scena Teatrului „Gong” din Sibiu.

Antrenant și plin de umor, spectacolul de la Sibiu îi invită pe cei mici într-o aventură muzicală în jurul lumii pentru a-l redescoperi pe Apolodor, unul dintre cei mai îndrăgiți pinguini din toate timpurile. Plecat de la circ în căutarea familiei și a prietenilor lui de la Polul Sud, Apolodor se dovedește un erou ce reușește să treacă peste toate obstacolele din calea sa în drumul plin de dor spre casă.

Premiera programată miercuri va marca, totodată, debutul lui Radu Brănici pe scena de la Sibiu. „Pe Radu l-am împrumutat practic de la Teatrul German de Stat din Timișoara, unde am găsit un dialog generos și bun pentru care sunt recunoscător. Sunt sigur că acesta e începutul unei prietenii frumoase cu Secție Germană a Teatrului Gong din Sibiu.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Producția de la Sibiu este o adaptare după „Cartea cu Apolodor” a lui Gellu Naum, un text unic în cultura română, inventiv și valoros atât după criteriile poeziei mari, cât și după rigorile specifice literaturii celor mici. Construit după o idee a Adei Milea, adaptarea textului în limba germană poartă semnătura lui Eszter Tompa și este o creație colectivă a actorilor distribuiți în spectacol: Radu Brănici, Claudia Stühler, Charlie Fălămaș, Jenő Major și Hansel Andrei. Acest spectacol este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani și are o durată de aproximativ 45 de minute.

Citește și: Concert Nicolae Voiculeţ la Viena

Accesul publicului la premieră se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului sau online prin eventim.ro. Prețul unui bilet este de 7 lei, tarif unic. Agenția de bilete a Teatrului „Gong” Sibiu este deschisă de miercuri până vineri între orele 11:00 - 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00, iar duminica între orele 10:00 și 14:00. Pentru biletele achiziționate online sau în rețeaua Eventim (Librăriile Humanitas, Magazinele Germanos, Orange și Vodafone) se percepe un comision de 10%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel