Data publicării:

Ada Meseșan, din piscina hotelului Forum la șefia TVR

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
mesesan
mesesan

După luni de căutări și refuzuri, conducerea PDL a reușit să identifice câțiva candidați  pentru conducerea și Consiliul de Administrație al televiziunii publice. Astfel, PDL intenționează să o propună pe Ada Meseșan pentru postul de președinte-director general al SRTv. Fost jurnalist, Ada Meseșan este în prezent șef al Biroului de presă al PDL și a fost desemnată pe motiv de loialitate față de partid. S-ar putea spune că vin vremuri grele pentru angajații instituției, în condițiile în care Meseșan s-a obișnuit deja să dea ordine ziariștilor. Meseşan este celebră în redacţiile televiziunilor de ştiri pentru că sună să se plângă de prestaţia moderatorilor, pe care îi acuză de pesedism. Din informaţiile care circulă în presă, Ada Meseşan a fost cea care l-a sfătuit pe Stolojan să anunţe că va candida la funcţia  de premier din piscina hotelului Forum. Aflat în Costineşti, la o Şcoală de vară a PDL, în 2008, Stolojan a anunţat că va conduce campania partidului şi că vizează funcţia de premier, într-un moment nepotrivit, care l-a umplut de penibil. Abia ieşit din mare, unde intrase cu cameramanii după el, cu apa şiroind pe corp, Stolojan a făcut declaraţia de campanie îmbrăcat în slip. Intenţia sfătuitoarei sale, Ada Meseşan, era să transmită un mesaj de vitalitate şi forţă din partea candidatului, dar presa a ridiculizat operaţiunea de imagine. Este posibil, însă, ca Ada Meseşan să fi fost ulterior aruncată în gura presei, ca ţap ispăşitor, variantă susţinută de lipsa unor sancţiuni, după eşecul manevrei.

La sfârșitul săptămânii trecute s-a vehiculat pentru conducerea TVR și varianta consilierului prezidențial Sebastian Lăzăroiu, dar acesta ar fi refuzat oferta premierului.  Anterior, funcția a fost refuzată de Ion Cristoiu și Robert Turcescu. Pentru celelalte două locuri care revin PDL în CA al televiziunii publice ar urma să fie nominalizaţi Paul Botez, consilier al președintelui Camerei Deputaților şi Cătălin Baba, secretar de stat în ministerul Educației. Audierile candidaţilor pentru CA ale SRTv şi SRR urmează să aibă loc, astăzi, la ora 16.00, în comisiile parlamentare de cultură, în timp ce ședința de plen reunit pentru desemnarea celor două Consilii de Administrație va avea loc mâine, 29 iunie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel