Data actualizării:
Data publicării:

Actorul Marian Rădulescu s-a sinucis. Mesajul artiştilor de la Teatrul Excelsior

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Cultura
WhatsApp

Actorii de la Teatrul Excelsior au transmis un mesaj în memoria celui care a fost Marian Rădulescu. Actorul Marian Rădulescu s-a sinucis sâmbătă. Acesta s-a aruncat de la etajul patru al blocului în care locuia. Conform România TV, se pare că principalele motive ale acestui gest sunt problemele financiare din ultima perioadă, dar și problemele în dragoste. 

Iată mesajul transmis de actorii de la Teatrul Excelsior după moartea lui Marian Rădulescu:  

Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a celui care a fost Marian Rădulescu, actor al Teatrului Excelsior. A plecat fulgerător dintre noi, lăsând în urmă nedumerire și durere. A fost un actor devotat Teatrului Excelsior și un coleg apropiat și generos pentru întreaga echipă a teatrului.

A făcut parte din trupa Teatrului Excelsior din anul 2001, când a absovit Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte (Actorie), la clasa profesorilor Ion Lucian și Victor Radovici. Împreună cu o parte dintre colegii săi și-a urmat profesorii, formând un nucleu de tineri actori la Teatrul Excelsior, care s-a alăturat actorilor mai experimentați, membri fondatori ai teatrului. În această perioadă au fost preluate pe scena Teatrului Excelsior spectacolele de absolvire ale acestei promoții, majoritatea în regia lui Victor Radovici, spectacole în care a jucat și Marian Rădulescu: „Cocoșelul neascultător” de Ion Lucian, „Fetița cu chibrituri”, după H.C. Andersen, „Bădăranii” de Carlo Goldoni și „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale. În următorii ani s-a integrat firesc în trupa teatrului, făcând parte din distribuția spectacolelor pentru copii, cum ar fi „Ninigra și Aligru”, după Nina Cassian, „Prostia omenească”, după Ion Creangă, „Ora veselă… cu tâlc” de Ciprian Cojenel.

În 2011, la inaugurarea noului sediu al Teatrului Excelsior, Marian Rădulescu a jucat în cele două spectacole pregătite pentru acest eveniment: „Vrăjitorul din Oz”, după Lyman Frank Baum, și „Snoave cu măști” de Ion Lucian. În ultimele stagiuni a avut roluri importante atât în spectacolele pentru copii (Șobol din „Degețica”, după H.C. Andersen, Fratele mijlociu în „Prâslea cel Voinic și merele de aur”, după Petre Ispirescu), cât și în spectacolele dedicate adolescenților (Călăul în „Umbre. Un studiu” de Georgiana Barcan și Ilinca-Anamaria Prisăcariu, Ghiță din „TimeAholics” de Bogdan Capșa, Geronte/Temnicer în „Iluzia comică” de Pierre Corneille), fiind apreciat de tinerii regizori cu care a lucrat, dar și de tinerii spectatori.

Pentru cei care doresc să își ia rămas bun, trupul neînsuflețit va fi depus la Teatrul Excelsior, luni, 8 iulie, între orele 13:00-15:00. Înmormântarea va avea loc marți, 9 iulie, la Moreni. Teatrul Excelsior își exprimă profundul regret și transmite condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel