"Am făcut o prostie pe care nu o să o uit și pe care am mai povestit-o unor prieteni. Jucam Iona, în coordonarea scenică a domnului Victor Ioan Frunză, pe care știu că l-ai avut invitat. Un profesionist desăvârșit. La ultima reprezentație, s-a schimbat și sala, nu am apucat să repet începutul. Înainte de a începe spectacolul, se face un șnur. Am omis să spun o frază care mie mi se părea extrem de importantă. Toate cuvintele, asta am discutat și cu dl. Victor Ioan Frunză, toate cuvintele sunt foarte importante la Marin Sorescu și am ținut expres să rămână toate cuvintele. Mi-am dat seama că am omis o propoziție. Cu gândul, de atâtea ori, mi-am zis: "Pot să mă întorc".

O zic pentru că știu ce trebuia să zic și o iau de aici. Aproape că am încercat să fac pe scenă, cu sala plină, un gest ca și când mi-aș pune un semn de carte. "Nu uita că aici ai rămas, de aici o iei". M-am întors, am zis ce trebuia să zic, de-abia începuse spectacolul, de cinci minute, și, când am terminat de spus ce uitasem să zic, nu am mai știut ce urmează să zic. Nu am mai știut nici unde sunt și am simțit că mi-a luat Dumnezeu mințile.

"În momentele alea, poți să mori"

M-am întors. Unul dintre muzicieni, că sunt doi muzicieni cu mine pe scenă, are textul. M-am întors către el, că în momentele alea poți să mori, realmente poți să mori, eu chiar cred asta. Tot sângele îl simțeam în cap și parcă îmi exploda. M-am întors la el și am zis: "Zii!". Știa și el că nu mai știu unde sunt. Se uita fix, era straight face, nu a comentat absolut nimic. M-am uitat la băiatul de la muzică, cel care regla luminile, și am zis că poate o să îmi zică el, dar am renunțat, m-am liniștit. Cred că au fost 30 de secunde.

Am încercat să îmi aduc aminte ceva ce învățasem în facultate. Și anume că poate un gest îmi va aduce aminte unde sunt. Știam că urma să prind cu mâinile, din stânga și din dreapta ale scenei, și, în momentul în care le-am prins și am pus mâna pe ele, mi-am adus aminte unde sunt.  Apropo de corp, că tot am discutat. Corpul mi-a dictat ce trebuie să zic. Ca o iluminare, ca o salvare, ca pe ceva de pe o altă planetă, m-am agățat de cele două funii, mi-a venit textul și am știut să continui", a povestit Lari Giorgescu, în podcastul Avangarda, cu Ionuț Vulpescu.

Vezi și: Actorul Lari Giorgescu, spectacol cu sala... aproape goală: "Erau două doamne. Le-am spus că își pot lua banii pe bilete"

Despre Lari Giorgescu

Episodul 37 al sezonului II al podcastului Avangarda surprinde printr-un artist complet: a jucat teatru clasic, independent, stradal, românesc și european, s-a lăsat sedus de Dada și întotdeauna și-a prețuit mentorii. E tânăr, dar are o experiență formidabilă, e un interlocutor formidabil și crede că nu există o definiție mai bună a genului uman decât aceea de ființă culturală.

Părinții l-au îndrumat către ingineria mediului, dar, în anii de liceu, el a crezut că va deveni fotbalist: a jucat patru ani mijlocaș la Universitatea Craiova, antrenat de Aurel Beldeanu. Și-a dat seama că inima lui însă e pentru o artă a sensibilității, care nu sfidează mișcarea, dar o asimilează ca parte a libertății creatoare. Lari Giorgescu a dat la actorie și a devenit unul dintre cei mai buni actori ai generației sale.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News