Data publicării:

Actorul George Alexandru a murit. Actorii, cuvinte cutremurătoare

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Actorul George Alexandru a murit în a doua zi din an, în urma unei operații. A jucat pe scena Teatrului Nottara 30 de ani și a jucat în foarte multe filme. 

Actorii care i-au fost colegi deplâng moartea actorului George Alexandru, care a murit la doar 58 de ani. "Atunci când cineva din autorităţi îi atrăgea atenţia să nu mai râdă, el spunea aşa: Dacă îmi luaţi râsul, în ziua în care îmi veţi lua râsul, eu voi muri. Iată că a venit o boală necruţătoare, i-a luat râsul. A fost cel mai vesel actor pe care l-am cunoscut, un mare actor, un talent excepţional, un foarte bun coleg, generos partener, nu am decât cuvinte de mare laudă despre el şi un imens regret pentru dispariţia fulgerătoare. Transmit familiei condoleanţe, atât părinţilor, cât şi fratelui său, soţiei sale şi prietenilor apropiaţi. Dumnezeu să-l odihnească!", a afirmat actorul Ion Haiduc, pentru Agerpres.

Actorul Cristian Şofron a spus că a fost şi naşul de căsătorie al lui George Alexandru, iar o mare parte din viaţa sa a fost legată de acesta. "Pe lângă faptul că am fost colegi, eram şi naşul lor de căsătorie. Pentru mine este o tragedie ce se întâmplă, o mare parte din viaţa mea, din tinereţea mea, a fost legată de George. A murit o parte din mine, e ceva care nu se va mai putea întoarce, nu am să mai pot râde cum am râs şi nu am să mai pot trăi cum am trăit. În afară de copiii mei, de familia mea, George a însemnat enorm pentru mine şi va însemna în continuare. Nu pot uita că el a debutat, practic, alături de mine. Mai glumeam câteodată şi spunea că, în filmul lui Sergiu Nicolaescu în care el debuta, 'Noi cei din linia întâi', în glumă spunea că i-am fost un fel de mentor. Sunt atâţia zeci de ani, deci o viaţă, în care am fost împreună şi la bine şi la rău". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel