Data actualizării:
Data publicării:

Actori falși la Teatrul Bulandra. Mălaimare: Vă dați seama ce buget aveau dacă 800.000 euro s-au pulverizat fără să se simtă?

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Cultura
WhatsApp
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @wirestock
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @wirestock

Actorul Mihai Mălaimare a avut o reacție după ce polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul a trei persoane, angajate ale Teatrului Bulandra din București, acuzate că au delapidat 4 milioane de lei.

„Aflu, fără să vreau, și, de fapt, nici nu vreau, că la un teatru bucureștean a fost descoperită o fraudă de 800.000 E. Cică s-ar fi furat banii ăștia pe durata unui an. Dacă este adevărat, sper din toată inima că este o minciună, îmi vine să râd. 800.000 E fără să bage cineva de seamă? Este treaba lor cum își organizează filtrele în contabilitatea teatrelor în așa fel încât banul public să nu fie sifonat.

Pe mine altceva mă intrigă. Vă dați seama ce buget aveau ăia dacă 800.000 E s-au pulverizat fără să se simtă? Ce bugete preferențiale dădea primărița lui pește prăjit, în timp ce mie, care jucam în stradă pentru acțiunile cu care se lăuda în mod nesimțit, mie, spun, îmi tăia tot ce putea, încât am ajuns să creez costume și decoruri exclusiv din resturi luate din magazie? Câtă nesimțire să ai? Câtă? Atâta!

Unele teatre, inclusiv cel cu frauda, plăteau studenții în figurație fără cuvinte cu 300 lei pe spectacol în timp ce eu îi dădeam Olgăi Delia Mateescu, pentru rolul principal din Acul cumetrei Gurton exact 300 de lei pe spectacol. Ei aveau de unde, nu se simțea, eu cream pentru București și trebuia s-o simt! Nesimțire, primăriță, primar (același drac) te numești!”, a scris actorul Mihai Mălaimare pe Facebook.

Comunicatul Poliției: 

„Din datele și probele administrate până în prezent a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada februarie 2018 - august 2019, trei femei, în vârstă de 50, 53, respectiv 67 de ani, două dintre ele având calitatea angajați ai unei instituții publice, și-ar fi însușit din casieria instituției suma de aproximativ 4.000.000 de lei, în baza a 10 registre de casă prin care s-ar fi dispus efectuarea a 160 de plăți în numerar către 33 de colaboratori, în calitate de beneficiari ai veniturilor din drepturi de autor, fără ca aceste persoane să aibă încheiate contracte cu respectiva instituție și fără ca aceștia să primească efectiv respectivele sume de bani, ori au primit sume considerabil mai mici decât cele menționate în statele de plată.

În urma cercetărilor efectuate au fost identificate trei persoane, bănuite de comiterea faptei.

În acest context, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în municipiul București.

Persoanele în cauză fost depistate și urmează să fie conduse la audieri, urmând ca, ulterior să fie dispuse măsurile legale.

Acțiune a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „delapidare” cu consecințe deosebit de grave.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel