Activistul de mediu Daniel Bodnar a revenit în țară
Activistul de mediu Daniel Bodnar a revenit în țară după două luni de la accidentul în care a fost grav rănit.
Activistul de mediu Daniel Bodnar a apărut pentru prima dată în fața susținătorilor săi într-un live pe pagina sa de Facebook, anunțând că a revenit în țară, după două luni foarte grele, dar cu vești bune privind starea sa de sănătate.
„Picioarele mele au simț până în vârful degetelor. Pot să le mișc puțin. Am început terapia. Echipa medicală din România este alături de mine, iar toată lumea este optimistă. Cred că în curând voi fi pe picioarele mele, mă lupt din toate puterile pentru asta, zi și noapte fac contracții, încerc să pun mușchii în mișcare, ajut organismul să lupte. Vreau să revin alături de familia mea, sănătos, dar și alături de băieți, nu vreau să abandonăm lupta”, a spus Daniel Bodnar, potrivit Monitorul de Suceava.
El a relatat că pe 20 ianuarie a fost operat la Iași, iar după 8 zile avea dureri mari la coloană, astfel că a ales un transfer la o clinică din Germania. Acolo, după un RMN, medicii au decis să îl mai opereze o dată, din cauză că două vertebre apăsau pe măduvă. După operație, a început încet, încet recuperarea.
Activistul de mediu le-a mulțumit pentru susținere (inclusiv financiară) numeroșilor săi susținători și a transmis că va continua lupta pe linie de activism de mediu. Acesta le-a cerut celorlalți activiști de mediu care sunt prezenți aproape zilnic în trafic să colaboreze cu autoritățile de control, nu să încerce să le substituie pe acestea.
Accidentul în urma căruia Daniel Bodnar a fost rănit grav s-a produs în noaptea de 18 spre 19 ianuarie 2021, în jurul orei 2.20, pe raza comunei Sucevița.
Sursă: Monitorul de Suceava
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News