Data publicării:

Activiștii LGBTQ+ acuză parlamentarii japonezi de homofobie și de încălcarea spiritului olimpic

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Sport
WhatsApp
Activiștii LGBTQ+ acuză parlamentarii japonezi de homofobie și de încălcarea spiritului olimpic / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Activiștii LGBTQ+ acuză parlamentarii japonezi de homofobie și de încălcarea spiritului olimpic / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Parlamentarii partidului de guvernământ din Japonia sunt acuzați de activiștii LGBTQ+ că dau dovadă de homofobie și încalcă spiritul olimpic.

Activişti LGBT i-au acuzat pe deputaţii partidului de guvernământ din Japonia că au încălcat spiritul olimpic prin comentarii homofobe, cum ar fi faptul că relaţiile între persoane de acelaşi sex împiedică "conservarea speciei", informează AFP. Comentariile, făcute în timpul dezbaterilor privind o nouă lege antidiscriminare, au provocat controverse în contextul în care Japonia se pregăteşte să găzduiască Jocurile Olimpice peste două luni (23 iulie - 8 august) şi Jocurile Paralimpice (24 august - 5 septembrie).

Mai multe discursuri ale deputaților i-au supărat pe activiști

Potrivit cotidianului Asahi Shimbun, deputatul Kazuo Yana, din partea Partidului Liberal Democrat (conservator), a declarat joi, în cadrul unei reuniuni cu uşile închise, că relaţiile LGBTQ "împiedică conservarea speciei, care ar trebui să se producă în mod natural".

În cadrul aceleiaşi întâlniri, o altă membră a partidului, Eriko Yamatani, i-a criticat de asemenea pe sportivii transsexuali, potrivit Jiji Press.

"Unele persoane şi-au exprimat opinia că aceştia au corp de bărbat, dar sunt femei. Deci ar trebui să li se permită să folosească toaleta femeilor. Sau participă la sporturi feminine şi câştigă medalii. Se întâmplă o serie de lucruri ridicole", a spus ea.

Un alt parlamentar a fost citat spunând că sexualităţile LGBTQ nu pot fi acceptate "moral", potrivit altor media japoneze.

Activiștii s-au simțit ofensați



"Pride House Tokyo", un centru comunitar legat de Jocurile de la Tokyo, s-a simţit ofensat de aceste remarci într-un comunicat comun cu grupul "Athlete Ally", cu sediul în SUA.

"Aceste comentarii, dacă sunt adevărate, violează spiritul Jocurilor Olimpice şi Paralimpice pe care Japonia speră să le găzduiască", au spus acestea.

"Cum pot sportivii să se simtă cu adevărat în siguranţă într-o ţară în care parlamentarii partidului de guvernământ fac astfel de comentarii discriminatorii?", a adăugat directorul Pride House Tokyo.

Carta olimpică prevede ca principiu fundamental că "fiecare individ trebuie să aibă posibilitatea de a practica un sport fără niciun fel de discriminare, precizează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel