Data publicării:

Activistele Femen, bătute în timpul unui protest - VIDEO

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Activistele Femen, cunoscute în lumea întreagă pentru că protestează topless, au fost bătute în timpul unui acțiuni pașnice de susținere a căsătoriilor între persoanele de același sex.

Manifestația s-a transformat într-o bătaie generală între cei care manifestau împotriva căsătoriilor homosexuale, pe de o parte, şi militantele feministe şi jurnalişti, de cealaltă parte.

"Aproximativ zece militante ale Femen au decis să organizeze un protest paşnic şi cu umor, venind îmbrăcate în călugăriţe cu sloganuri amuzante, iar când acestea s-au apropiat de manifestanţi, mai mulţi indivizi au început să le alerge. Fetele au primit lovituri în toate zonele corpului", povesteşte jurnalista Caroline Fourest, care a precizat că fotoreporterii au fost "molestaţi".

Protestul a fost organizat de institutul Civitas, apropiat catolicilor fundamentalişti, la o zi după o primă demonstraţie de forţă a opozanţilor căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex care a mobilizat peste 100.000 de persoane în mai multe oraşe din Franţa.

Duminică, câteva mii de persoane s-au adunat puţin înaintea orei locale 14:30 (15:30, ora României) în faţa ministerului Familiei înainte de a se îndrepta către Adunarea Naţională, unde trebuia să se încheie manifestaţia, în spatele unui mare afiş pe care era scris "Un tată, o mamă pentru toţi copiii". Printre manifestanţi se aflau şi numeroşi tineri, unii în sutană, însă şi pensionari şi familii care afişau drapeluri albastre-albe-roşii, cruci creştine şi bannere împodobite cu crini.

"Obiectivul nostru este să ducem o adevărată luptă pentru a salva familia şi copilul. Căsătoria homosexuală este cutia Pandorei care va permite altora să revendice căsătoria poligamă sau căsătoria incestuoasă", a declarat unui mic grup de jurnalişti Alain Escada, responsabil al Civitas.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel