Data publicării:

Acțiuni de la Petrom, Transelectrica, Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica și Hidroelectrica, scoase la vânzare de statul român, conform unui blog găzduit de Financial Times

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
basescu1
basescu1

Statul român  va lansa o nouă serie de privatizări în săptămânile viitoare, oferind pachete minoritare de acţiuni în şase dintre companiile energetice controlate de stat, a declarat preşedintele Traian Băsescu ziaristului Neil Buckley, care relatează despre aceasta pe blogul găzduit de Financial Times.

Programul va include scoaterea la vânzare a 10% din cele 40% de acţiuni pe care guvernul le mai are la Petrom, producătorul de petrol controlat deja de compania austriacă OMV.

De asemenea, vor fi vândute câte 15% din acţiuni la Transelectrica, respectiv Romgaz şi Transgaz şi câte 10% din acţiuni la Nuclearelectrica şi Hidroelectrica.  Noile privatizări ar trebui să devină "un motor al creşterii", potrivit lui Băsescu.

"Vom vinde înainte de sfârşitul acestui an părţi importante din cele mai mari companii deţinute de stat", a spus Băsescu. "Banii obţinuţi din aceste licitaţii vor merge la fondul de dezvoltare, nu sunt destinaţi consumului", a precizat şeful statului.

Pe de altă parte, Băsescu este optimist în privinţa creşterii economice în acest an, pe care o vede ajunsă la minim 2%, graţie recoltei "neaşteptat de bune" din agricultură, chiar dacă fermierii au fost afectaţi de epidemia E.coli.

Un alt factor de optimism este că România îşi îmbunătăţeşte, în sfârşit, rata de absorbţie a fondurilor UE. După ce la sfârşitul anului 2010 absobise 2,6% din fondurile de coeziune - pentru a sprijini proiectele din infrastructuă, acum rata s-a îmbunătăţit, ajungând deja la peste 10%. De asemenea, au fost absorbite peste 20% din fondurile pentru agricultură, scrie newsin.

"De-acum începe lucrul la activităţi de infrastructură pe scară largă - autostrăzi, căi ferate, modernizare - tocmai s-au încheiat licitaţiille", a explicat Băsescu. Îmbunătăţirea reţelei de infrastructură este considerată vitală pentru România pentru a evita pierderi în lupta pentru investiţii în favoarea unor vecinelor ei, Ungaria şi Polonia, care sunt mult mai bine dezvoltate, comentează ziaristul pe blogul beyondbrics găzduit de FT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel