Actele de violenţă produc consecinţe distrugătoare pe termen lung. Fie că vorbim despre atacurile sau atentatele care au loc în foarte multe colţuri ale planetei, fie că vorbim despre formele de violenţă pe care le întâlnim în fiecare zi, aşa cum sunt violenţa domestică sau violenţa în şcoli, violența poate lăsa urme pe viaţă. Nu doar victimelor abuzurilor, ci şi martorilor la aceste acte, precum şi la nivelul întregii societăţi.

Suntem permanent expuşi la ştiri despre atrocităţi sau fapte abominabile care se întâmplă în jurul nostru şi, din păcate, şi aceste fapte au o putere de exemplu în sens negativ, cu efecte pe care le putem doar intui deocamdată.

Cifrele Ministerului Educaţiei arată o situaţie alarmantă la nivelul şcolilor din România: în anul școlar 2014-2015 au fost raportate 18.793 de cazuri de violenţă în şcoli sub toate formele ei, dintre care 3.397 sunt asociate violenţei verbale. Circa 75 de cazuri de violenţă sunt raportate în fiecare zi! Cifrele sunt îngrijorătoare şi greu de acceptat pentru mine, în primul rând ca părinte. Chiar dacă numărul incidentelor este în scădere faţă de anul școlar anterior, din păcate foarte mulţi dintre copiii sunt în continuare expuşi la acte de violenţă atât în şcoală, cât şi în afara ei.

Mediul în care se formează, satisfacerea nevoilor de bază, de securitate şi echilibru emoţional, comportamentul părinţilor şi comunicarea cu familia, sau metodele disciplinare folosite reprezintă factori esenţiali în dezvoltarea comportamentului copiilor şi al tinerilor. Cercetările arată că, la nivelul societăţii, unul dintre efectele distrugătoare ale actelor de violenţă este că acestea transmit mesajul distorsionat potrivit căruia abuzul este acceptabil şi tolerat, ceea ce duce la perpetuarea abuzurilor mai departe împotriva altora. Când un copil este martor la acte de violenţă sau este el însuşi abuzat, poate ajunge la concluzia că violenţa este o modalitate normală de exprimare sau de rezolvare a unei situaţii. Violenţa nu poate conduce decât la violenţă şi, înainte de asta, la instabilitate emoţională şi scăderea respectului de sine, ceea ce poate determina apariţia unor probleme legate de ataşament, apartenenţă sau de relaţionare.

Proporţiile şi consecinţele directe ale acestui efect de domino, în primul rând asupra copiilor, nu sunt pe deplin cuantificabile, însă ne arată încă o dată că nu există nicio justificare pentru comiterea de agresiuni sau acte de violenţă. Astfel, suntem obligaţi să facem tot ce ţine de noi, să reacţionăm faţă de cazurile de violenţă şi să sancţionăm corespunzător orice derapaj de acest fel, inclusiv pe acele persoane care fac apel la violenţă în limbajul lor sau care încearcă să cauţioneze formele de abuz.

Expresii aproape uzuale precum ‘violenţa naşte violenţă’ sau ‘violenţa – acest copil de suflet al pasivităţii’, cum o defineşte aforistic scriitorul Vasile Ghica, trebuie să reprezinte pentru noi toţi un apel pentru a fi conştienţi de acest efect produs în cazul tuturor formelor de manifestare a violenţei la nivel de familie, şcoală, loc de muncă, mass-media, comunitate, stat şi societate.

Situaţia copiilor martori la violenţa domestică este clasificată drept formă de abuz asupra copiilor şi este cuprinsă în Convenţia de la Istanbul, semnată de România în 2014 şi aflată în prezent în curs de ratificare. În calitate de parlamentar de referinţă al României la APCE pe problema violenţei asupra femeilor şi discriminării de gen, am luptat pentru ca ţara noastră să fie printre primele care semnează şi ratifică Convenţia de la Istanbul, deoarece consider că sunt necesare toate eforturile noastre pentru combaterea formelor de violenţă şi pentru protejarea şi îngrijirea victimelor şi martorilor abuzurilor.

În ceea ce priveşte violenţa de limbaj, din păcate, nici mediul politic nu este un spaţiu ferit de astfel de abuzuri. Nu de puţine ori vedem că nici măcar demnitatea publică nu îi opreşte pe unii oameni politici să lanseze atacuri de o violenţă incalificabilă. Din păcate, în România, au existat lideri politici şi chiar şi un fost preşedinte care au făcut din violenţa de limbaj un mod de a face politică şi care au promovat, astfel, un model politic găunos şi exemplu nociv pentru societate. Or, trebuie să arătăm cât se poate de limpede că astfel de comportamente nu trebuie să fie tolerate şi cu atât mai puţin promovate în societatea noastră. Liderii politici şi oamenii de stat nu au voie să facă apel la violenţă sau să cauţioneze în limbajul lor public actele de violenţă. Avem nevoie de mai multă responsabilitate şi de un angajament ferm pentru a combate violenţa, în primul rând din partea liderilor politici, a liderilor spirituali şi a liderilor de opinie, cu atât mai mult într-o perioadă în care actele de violenţă fundamentate ideologic iau vieţile atât de multor oameni nevinovaţi.

Violenţa din şcoli este şi o reflexie a formelor de violenţă din societatea noastră şi doar înţelegând în profunzime lanţul consecinţelor distrugătoare pricinuite prin săvârşirea unui act de violenţă vom putea să avem o abordare riguroasă a acestui fenomen, pornind de la imperativul de a garanta dreptul la viaţă şi la demnitate umană şi, în acelaşi timp, de la rolul fiecăruia dintre noi de a condamna violenţa şi de a promova adevăratele valori.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News