Acte de violență la DSP Arad, între directori. A fost nevoie de intervenția Poliției
Poliția a fost nevoită să intervină în conflictul dintre directorul DSP Arad. Cecilia Irimie, și directorul economic al instituției, Iuliu Gheorghe Penzeș.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Arad a fost din nou scena unui conflict între directorul instituției, Cecilia Irimie, și directorul economic, Iuliu Gheorghe Penzeș, care astăzi trebuiau să semneze mai multe acte pentru a putea fi făcute plăți. Pentru dezamorsarea conflictului a fost nevoie de intervenția Poliției, Penzeș neaflându-se la primul astfel de episod violent, angajații acuzând adesea că nu pot lucra în acest mediu.
Potrivit presei locale, directorul economic a refuzat să semneze actele necesare pentru efectuarea plăților, iar Cecilia Irimie a chemat câțiva dintre angajați ai DSP Arad pentru a întocmi acte care să consemneze refuzul lui Penzeș.
Directorul economic, cu telefonul pornit pe filmare a intrat în biroul unde Cecilia Irimie întocmea actele cu privire la refuzul lui Penzeș și de la acel moment până la un nou conflict nu a fost decât un pas.
O persoană a pus mâna pe telefonul cu care Penzeș filma, moment la care acesta spune: ”Ai vrea să îmi iei telefonul. Du-te de aici! Du-te de aici!. Ai văzut ce-o făcut? Mi-a luat telefonul! Ălalalt mi-a spart telefonu”. în timp ce directoarea DSP Arad îi reproșează: ”Așa am ajuns, domnu’ director, să dați în mine? Filmați-mă! Că așa am ajuns, să dați în mine”.
”La data de 9 ianuarie, în jurul orei 12:30, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați despre un scandal, la o instituție publică. Din primele cercetări a reieșit că o femeie, de 49 de ani, ar fi fost agresată de un bărbat de 63 de ani. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal întocmit pentru lovire sau alte violențe, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale”, a precizat IPJ Arad, notează Special Arad.
Penzeș, protagonistul mai multor incidente violente la DSP
Aceasta nu este prima dată când directorul economic, Iulia Gheorghe Penzeș este protagonistul unor acte de violență în cadrul instituției. Anul trecut, în decembrie, Penzeș a acuzat că a fost agresat de un coleg de birou, directorul economic depunând plângere la poliție pentru loviri și alte violențe.
De asemenea, mai notează presa locală, aceasta nu este prima acuză pe care Penzeș le-o aduce colegilor săi, la finele lui 2022, directorul economic al DSP Arad i-a făcut plângere, tot pentru loviri și alte violențe, șefului Biroului Resurse Umane, Constantin Cătană. La câteva luni de la incident, Penzeș s-a prezentat la serviciu cu un aparat cu electroșocuri și un briceag, cu care și-a amenințat colegii.
În urma acestui eveniment, despre care spun cei din DSP că le afectează activitatea, creând un mediu de lucru stresant, Penzeș a fost detașat la DSP Galați pentru șase luni. La expirarea detașării, Penzeș a revenit la Arad și a continuă să își intimideze colegii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News