Data publicării:

Acord. Polonia investește în apărare

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

După mai multe luni de negocieri, Polonia a încheiat un acord cu o companie americană pentru achiziția de rachete cu rază scurtă de acțiune.

Polonia şi o companie din Statele Unite, cu acordul Congresului american, au încheiat  un contract în valoare de 414 milioane de dolari  pentru dotarea armatei poloneze cu lansatoare americane de rachete HIMARS, informează AFP.

Lansatoarele mobile de rachete HIMARS sunt produse de firma americană Lockheed Martin, au o rază de acţiune de la 70 până la 300 de kilometri şi sunt folosite în prezent de Statele Unite şi de alte 18 ţări. Polonia urmează să primească primele 20 de astfel de sisteme până în 2023.

La ceremonia de semnare desfăşurată într-un hangar al armatei, lângă Varşovia, în prezenţa unor militari polonezi şi americani, vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence, a declarat: "Suntem fericiţi să colaborăm cu dumneavoastră pentru apărarea naţională a Poloniei". El a subliniat că SUA vor fi întotdeauna alături de Polonia, ca aliat în cadrul NATO.

Desfășurate pe flancul estic al Alianței

La rândul său, preşedintele polonez Andrzej Duda a arătat că achiziţia "va avea un efect enorm nu doar asupra întăririi capacităţii de apărare Poloniei şi a armatei poloneze, ci va creşte şi securitatea în partea noastră din Europa, pe flancul estic al Alianţei Atlantice". Polonia a cumpărat din Statele Unite, în martie anul trecut, şi sistemul antirachetă Patriot, în valoare de 4,75 miliarde de dolari (3,8 miliarde de euro). În Polonia se află în prezent, în cadrul forţei NATO asigurate prin rotaţie de ţările membre, aproape 5.000 de militari americani, reaminteşte AFP. Vicepreşedintele Pence şi secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, se află la Varşovia pentru a participa la o conferinţă pe tema securităţii în Orientul Mijlociu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel