Acord Iran. John Bolton: Donald Trump nu a luat încă o decizie
Donald Trump nu a luat încă o decizie în legătură cu soarta acordului nuclear iranian, a declarat duminică John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, citat de AFP.
"Nu există încă o decizie în legătură cu acest subiect", a afirmat Bolton, intervievat la canalul Fox în timp ce Trump ar trebui să anunţe până la 12 mai, aşa cum a promis în repetate rânduri, că "rupe" acest text semnat în iulie 2015 după negocieri dificile.
Preşedintele american "are în vedere cu siguranţă examinarea" propunerii omologului său francez Emmanuel Macron cu privire la deschiderea de negocieri asupra unui nou acord lărgit, a adăugat el.
Propunerea lui Emmanuel Macron
Macron a propus la începutul acestei săptămâni preşedintelui american să păstreze acordul iniţial ce ar deveni primul dintre "cei patru piloni" ai unui viitor text. Ceilalţi "piloni" se referă la post-2025, când anumite clauze privind activităţile nucleare vor expira, dar de asemenea la rachetele foarte controversate ale Teheranului şi rolul său considerat "destabilizator" în regiune.
Noul şef al diplomaţiei americane, Mike Pompeo, se întâlneşte în acest weekend cu liderii saudiţi şi apoi israelieni pentru a-i informa cu privire la planurile preşedintelui Donald Trump în legătură cu acordul nuclear iranian, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News