Acord de cooperare SPP - ONU pentru următorii doi ani
Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) şi Organizaţia Naţiunilor Unite au semnat acordul de cooperare, pentru următorii doi ani, privind pregătirea ofiţerilor de securitate ai ONU în cadrul Centrului de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate - SPP.
'Cursurile organizate la Bucureşti, în cadrul Centrului de Excelenţă, sunt coordonate de ofiţeri - instructori SPP, acreditaţi internaţional, care au executat misiuni sub egida ONU', informează un comunicat al SPP transmis, marţi, AGERPRES.
În baza acestui acord, care a debutat în urmă cu 9 ani, pe durata a peste 27 de cursuri, au fost pregătiţi în România aproape 400 de ofiţeri de protecţie ONU. Instructorii SPP au asigurat protecţia demnitarilor ONU în teatrele de operaţii din Afganistan, Sudan, Sudanul de Sud, Siria, Republica Centrafricană şi Libia, reuşind să îndeplinească cu succes fiecare misiune, precizează sursa citată. În cadrul Centrului de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate - SPP sunt pregătiţi şi ofiţerii de protecţie din alte ţări partenere ale României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News