Data publicării:
Achiziție autobuze. Firea, anunț important
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) va ridica joi suspendarea licitaţiei pentru cele 400 de autobuze urbane Euro 6, a anunţat luni primarul general Gabriela Firea.
"CNSC consideră că 95% din contestaţiile care au fost depuse sunt nefondate, restul de 0,5% nu sunt considerate fondate, dar sunt anumite aprecieri pentru care trebuie să aducem câteva lămuriri şi informaţii suplimentare, de aceea pot să trag concluzia, în calitate de primar general, că suspendarea pe care a trebuit să o suportăm cu toţii pe nervii şi pe viaţa bucureştenilor a fost una 100% nefondată, pentru că aspectele semnalate în contestaţii au fost unele derizorii, altele hilare. De aceea, joia aceasta, pe 2 noiembrie aşadar, Primăria Capitalei va ridica suspendarea licitaţiei pentru cele 400 de autobuze urbane Euro 6", a spus Firea, la şedinţa grupului de lucru constituit la nivelul PMB pentru organizarea licitaţiei privind achiziţia de autobuze, scrie Agerpres.
Ea a menţionat că noul termen limită pentru depunerea ofertelor va fi 10 noiembrie.
"Până pe 10 noiembrie vor fi depuse ofertele, deci e termenul limită, şi în 25 de zile ar trebui să avem şi rezultatele, bineînţeles, în condiţiile în care nu vor fi din nou alte contestaţii", a spus Firea.
Potrivit PMB, din 92 de aspecte contestate, CNSC a dispus remedierea a cinci dintre ele. "În concluzie, 94,5% din aspectele contestate au fost respinse", arată sursa citată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News