Data publicării:
Achitare, dosar DNA. Costel Corduneanu, decizie definitivă: fapta nu există
Cunoscutul interlop, Costel Corduneanu a fost achitat prin decizia Curții de Apel Suceava într-un dosar în care era acuzat pe procurorii DNA de fapte de corupție.
Instanța a decis să mențină decizia anterioară dată în acest dosar de Tribunalul Iași, fapt ce i-a adus lui Costel Corduneanu o achitare definitivă. "Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi şi de inculpaţii Clapon Gheorghe, Craveţchi (fostă Clapon) Tatiana Rodica, Cristodorescu Tiberiu Francisc, Gîtlan Silviu Iulian, Rusu (fost Corduneanu) Gheorghe, SC Ambra Line Production SRL Iaşi prin reprezentant legal Caldarariu Ionel, împotriva sentinţei penale nr. 580 din data de 13 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi", se arată în hotărârea instanței.
Pe scurt, în cazul lui Corduneanu, banuit de favorizarea infractorului în dosarul în care niște interlopi din Iași au păcălit o persoană că ar putea cumpăra cu banii acesteia un judecător, instanța a respins probele DNA considerând apelul DNA nefondat.
Corduneanu, interlop și fost mare sportiv
Costel Corduneanu, condamnat la 8 ani de închisoare în 2016 pentru multiple infracțiuni, a fost în trecut un mare sportiv al României. Practicant al luptelor libere acesta a fost campion mondial la cadeți, vicecampion european, și a participat la două olimpiade în lotul României în 1992 și 1996. El a declarat presei și că a fost prezent la momentul când prințesa Diana a fost scoasă din mașina în care și-a pierdut viața în tragicul accident.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News