Data publicării:

Acciză combustibil. Florin Jianu: Benzina s-a scumpit fără ca acciza să fie introdusă

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

 Preţurile la combustibili au crescut deja, fără ca acciza să fi fost introdusă, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o conferinţă de specialitate, referindu-se la măsura reintroducerii supraaccizei la combustibili. 

"Când introduci o măsură în economie, economia o absoarbe, o asimilează. Las-o acolo! De ce să scoţi la 1 ianuarie 2017 o acciză ca să o introduci peste 9 luni? Ce se întâmplă de fapt în economie? În momentul în care scoţi o taxă, cuantumul scăderilor de preţuri nu e egal cu cuantumul taxi respective, iar când o reintroduci, fapt ce s-a întâmplat zilele acestea, deja preţurile au fost crescute fără ca acciza să fi fost introdusă. Ceea ce spun eu acum este o pledoarie pentru predictibilitate şi stabilitate", a spus Florin Jianu.

Acesta a afirmat că în cazul în care premierul are dreptate şi economia este funcţională nu ar trebui să existe măsuri precum TVA splitat sau reintroducerea supraaccizei la combustibili. 

"Prim ministrul a fost ieri în Parlament şi a prezentat rezultatele economice. Eu plec de la două ipoteze: faptul că prim ministrul României e de bună intenţie şi al doilea fapt e că deţine informaţiile cele mai substanţiale în ceea ce înseamnă mediul economic. Şi, atunci, teoretic, dânsul are dreptate în ce spune. Dincolo de declaraţiile politice, şi de o parte şi de alta ne uităm la ceea ce spune premierul. Şi atunci, dacă economia e funcţională, lucrurile sunt în regulă, există suficiente date ca în bugetul de stat să nu avem modificări. Atunci, nu mi-aş dori să mai vedem o astfel de propunere: TVA splitat, impozite care se schimbă de la o zi la alta sau alte tipuri de măsuri cum e reintroducerea accizei. De fapt acel 'stabilitate şi predictibilitate' asta înseamnă", a adăugat Jianu. 

O altă măsură

În opinia acestuia, impozitul zero pe dividende nu este o idee foarte bună, pentru că va duce la diferenţă mare între impozitarea capitalului şi a forţei de muncă. 

"Pe niciunul dintre întreprinzători nu l-am auzit rupându-şi hainele de pe el spunând 'Eu am nevoie de dividende zero în acest moment pentru că, altfel, nu pot să mă dezvolt'. Nu, nu e aceasta măsura! Trebuie să ne uităm la impozitarea forţei de muncă, la fondurile europene, la debirocratizare şi la alte lucruri", a explicat preşedintele CNIPMMR. 

În altă ordine de idei, Florin Jianu a spus că ar dori să vadă promovată în această toamnă o lege prin care statul să nu mai poată cere un document pe care îl deţine, relatează Agerpres.

[citest si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel