Data publicării:
Acciză carburant. Mihai Tudose, avertisment pentru companii
Mihai Tudose spune că acciza la carburanți are mari șanse să fie introdusă, însă transmite un avertisment benzinarilor. Mai mult decât atât, premierul nu exclude schimbarea unor miniștri din Guvern.
"Dacă va fi cazul, voi opera schimbări în cadrul Guvernului. Veți afla. Nu exclud această variantă. Nu am amintiri cu cineva care să fi ieșit la pensie din Guvern. Trebuie să ne facem datoria cât mai bine cu putință, indiferent cât ocupăm funcții importante: o zi, două," a declarat premierul Mihai Tudose la Antena 3, în cadrul unui interviu acordat lui Răzvan Dumitrescu.
Totodată, premierul spune că introducerea accizei la carburanți are mari șanse să fie adoptată, în acest moment totul fiind la stadiul de analiză la Ministerul Finanțelor.
"În momentul în care a fost scoasă acciza pe carburanți, prețul nu a scăzut. Dacă cineva crede că noi am eliminat acciza, pentru ca niște firme să facă profit se înșală. Acum încercăm să o băgăm la loc și să vedem dacă firmele vor înțelege că trebuie să joace în aceeași parametrii ca atunci când acciza a fost scoasă. Totul se află acum la stadiul de simulări la Ministerul Finanțelor" a mai spus Mihai Tudose.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News