Accidentele nucleare de la Fukushima sunt mai grave decât admite Japonia, susține președintele Autorității pentru Securitatea Nucleară din Franța
Președintele Autorității pentru Securitatea Nucleară din Franța (ASN), André-Claude Lacoste, susține că accidentele nucleare de la centrala Fukushima ar pute fi încadrate la nivelul 5 sau 6 pe o scară de până la 7, față de nivelul 4 admis de autoritățile japoneze.
„Am senzația că suntem în fața unui nivel de alertă de cel puțin 5, dacă nu 6”, ceea ce înseamnă că este mai grav decât accidentul de la centrala americană Three Mile Island, dar fără să ajungă, cel puțin deocamdată la gravitatea Cernobîlului, a declarat Lacoste, care avertizează că nu este exclus să se atingă nivelul maxim de catastrofă nucleară.
Expertul francez în securitate atomică a asigurat că nu există nicio îndoială că s-a produs o fisiune a nucleului din reactoarele 1 și 3 ale centralei, și mai nou și în reactorul 2, ceea ce înseamnă că suntem la începutul unei crize care poate dura săptămâni întregi.
Lacoste a adăugat că este imposibil de imaginat aceeași catastrofă în Franța, țară care are 58 de reactoare nucleare, adică 3 mai multe decât Japonia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News