Accidente grave pe șoselele din România, în această dimineață. Vezi unde este traficul restricționat sau blocat
Mai multe accidente rutiere au afectat traficul rutier în această dimineață pe câteva drumuri naționale.
Traficul este blocat la ieșirea din Alba-Iulia către Turda din cauza unui accident produs pe DN1. Un alt accident a avut loc tot pe DN1 în apropierea orașului Sibiu. Acolo, circulația mașinilor este îngreunată, anunță administratorii drumurilor, scrie Mediafax.
Ambele accidente au avut loc joi dimineață pe DN1. Potrivit autoritățile pe DN 1, la ieșirea din orașul Alba-Iulia către Turda, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și un autocamion. În urma impactului o persoană a fost rănită ușor. Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, iar valorile de trafic sunt ridicate.
De asemenea, pe DN 1, între localitățile Sibiu și Veștem, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un tir. În urma impactului, tirul a lovit un stâlp de pe marginea drumului, care a căzut pe șosea și ocupă prima bandă a sensului de mers Sibiu – Veștem. Din primele verificări nu au rezultat victime. Valorile de trafic sunt în creștere.
Accident între o mașină și un autocar. Un bărbat a decedat
Un bărbat a decedat, în noaptea de miercuri spre joi, pe DN2 - E85, la Călimăneşti, în urma coliziunii dintre autoturismul pe care acesta îl conducea şi un autocar, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, scrie Agerpres.
"În cursul nopţii, ora 03,10, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vrancea au fost anunţaţi prin apel 112 despre faptul că pe Drumul Naţional 2 E 85, sat Călimăneşti, a avut loc un accident rutier între un autocar şi un autoturism. În urma coliziunii, şoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 67 de ani, din municipiul Focşani, a decedat", a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit sursei citate, a fost rănit şi şoferul autocarului, acesta fiind preluat de ambulanţă şi transportat la spital. Poliţiştii au stabilit că el nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Accident și pe DN 15 D, localitatea Gâdinți, zona Dealul Marului
În data de 18.08.2021, prin apel la 112, în jurul orei 16:33, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe DN 15D, pe raza comunei Gâdinți.
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD și două echipaje ambulanțe la SAJ.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane. Toate cele patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News