Anterior, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), Simona Mihaela Prescorniţă, a spus că bărbatul a fost externat de la Spitalul Floreasca duminică în jurul prânzului şi condus la Direcţia Omoruri a Poliţiei Capitalei, în vederea audierii sale.
Ea a menţionat că, în această cauză, cercetarea se derulează de către PTB împreună cu Direcţia Omoruri a Poliţiei Capitalei.
Prescorniţă a spus că vor fi analizate probele de sânge ale şoferului şi ale celuilalt ocupant al vehiculului, o apropiată a conducătorului auto, pentru a se stabili dacă aceştia au consumat băuturi alcoolice sau droguri.
Substanțe suspecte
Purtătorul de cuvânt al PTB menţionat că în maşina şoferului au fost identificate substanţe suspecte ce urmează să fie analizate pentru a se stabili natura lor.
Totodată, sursa citată a afirmat că bărbatul care a provocat accidentul nu figurează cu permis de conducere eliberat de autorităţile române, el prezentându-le poliţiştilor un înscris într-o limbă străină despre care a susţinut că dovedeşte dreptul său de a conduce.
Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere a Capitalei, sâmbătă, în jurul orei 15,00, pe Bulevardul Dacia, în apropierea intersecţiei cu Calea Victoriei, pe sensul de mers dinspre Calea Griviţei spre Calea Victoriei, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate patru autovehicule.
În urma acestui eveniment, mai multe persoane au fost rănite, unele dintre acestea solicitând transportul la spital, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva