Accident stupid în campusul universitar. A murit!
O studentă a murit după ce a alunecat pe un trotuar al campusului său universitar.
O studentă de 19 ani a Universităţii Washington din Seattle (statul Washington, nord-vestul Statelor Unite) a murit miercuri după ce a alunecat pe un trotuar al campusului şi s-a lovit la cap, informează DPA. Tragedia s-a produs miercuri dimineaţa, la ora locală 10.30, într-o zonă situată la nord de Computer Engineering Building şi la est de Fântâna Drumheller, a indicat Steve Rittereiser, de la poliţia Universităţii Washington, într-un e-mail.
Tânăra a fost dusă în stare critică la Centrul Medical Harborview, unde a decedat, a indicat purtătoarea de cuvânt a spitalului Susan Gregg. Poliţia investigează acest incident, pe moment nefiind clar dacă gheaţa formată în urma unei recente furtuni de zăpadă a jucat vreun rol în decesul tinerei, a indicat Rittereiser.
'Suntem profund uimiţi de acest nefericit accident', a completat el, precizând totodată că a fost anunţată familia studentei. Activităţile în campusul din Seattle au fost suspendate luni cauza căderilor de zăpadă, iar marţi din cauza condiţiilor de formare a gheţii, potrivit alertelor emise de universitate în zilele respective. Cursurile au fost reluate miercuri.
Citește și:
Julia Baciu, studentă româncă, ucisă în Canada
Invitație în SUA. De ce a declinat Dragnea invitația
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News