![FOTO: Agerpres FOTO: Agerpres](https://media.dcnews.ro/image/202406/w670/accident-rutier-grav--in-arges--o-persoana-a-murit--iar-alte-patru-au-fost-ranite_15719300.jpg)
Un accident rutier a avut loc în această dimineață, în localitatea argeșeană Rociu, iar în urma acestuia o persoană a murit, iar alte patru au fost rănite, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. Potrivit sursei menționate, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme.
La fața locului au intervenit o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare și trei ambulanțe.
”Una dintre victime a fost găsită în stare gravă în unul dintre autoturisme. Alte patru persoane sunt evaluate de către echipajele SAJ și sunt conștiente. Echipajele de pompieri asigură măsurile specifice de prevenire a incendiilor și au lucrat pentru extragerea persoanei în stare gravă, care, din păcate, a fost declarată decedată”, au precizat reprezentanții ISU Argeș.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un bărbat de 76 de ani, din Călinești, care conducea un autoturism pe DJ 703B, la pătrunderea în intersecția cu DJ 503, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din Slobozia. În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto de 76 de ani și rănirea altor patru persoane din celălalt autoturism”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
Conform aceleiași surse, șoferul de 40 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.În acest caz va fi întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Potrivit centrului InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, circulația în zonă s-a făcut pe un singur fir, alternativ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Regele Păstrăvului din Ardeal a dat din nou lovitura. Pescarul Vasile Ilea a prins alți doi păstrăvi uriași / foto în articol
- Problema din umbra controversei e-TVA. Gabriel Biriș: Nu putem aduce nepalezi sau filipinezi. Omoară încrederea cetățenilor
- Cel mai frumos loc de pe litoralul românesc, blocat. Investitor, după ce a auzit ce ne-a declarat Ciolacu: Și eu sunt încăpățânat! Să vină aici și să vedem dacă îi place / video
- Cod Portocaliu de vijelie puternică. ANM anunță rafale de 70 - 80 km/h. Zonele vizate
- Lună Nouă în Rac pe 6 iulie. Cele trei zodii avantajate de acest eveniment astrologic special! - Video
- Evaluarea Națională 2024. Cum au fost subiectele la Limba Română. Prof. Gheorghița Badea, analiză: "Noi ne aşteptam"
- Adrian Zuckerman, despre numirea lui Mark Rutte la șefia NATO: O rușine a lumii. Acest lucru a costat România miliarde de euro!
- PNL face jocul USR, riscând votul la parlamentare. Ciolacu poate întoarce masa
- Motivul pentru care SUA au cerut României să doneze un sistem Patriot către Ucraina. Adrian Zuckerman arată "greșeala": Cum este posibil? O nebunie
- Ion Iliescu, la aflarea veștii că actrița Ileana Stana Ionescu s-a stins: "Românii pierd una dintre cele mai puternice figuri feminine care au stăpânit teatrul politic și cel artistic"