Data publicării:

Accident pe DN6, provocat de un șofer beat, fără permis de conducere

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Accident
Accident

Un tânăr de 18 ani a murit şi trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN 6, în afara comunei Drăghiceni, de un şofer în vârstă de 20 ani, fără permis şi sub influenţa alcoolului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.

"Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Caracal, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Naţional 6, în afara comunei Drăghiceni, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma evenimentului, un tânăr de 18 ani a decedat. Alţi trei pasageri au fost răniţi şi transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri medicale", a spus Alexandra Dicu, potrivit Agerpres.

În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau cinci persoane. În ajutorul victimelor au intervenit echipaje SMURD şi de la Ambulanţă.

Autoturismul a fost găsit în afara carosabilului

"La sosirea echipajelor, autoturismul a fost găsit în afara carosabilului, iar cele cinci victime în afara acestuia. Pasagerul aflat pe scaunul din dreapta faţă, din municipiul Caracal, politraumatizat în urma accidentului, a fost găsit în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, dar fără rezultat favorabil, bărbatul fiind declarat decedat. La CPU Caracal au ajuns trei pacienţi, o minoră, în vârstă de 17 ani, politraumatizată în urma accidentului rutier, un tânăr, în vârstă de 18 ani, cu traumatism cranio-facial şi traumatism la membrul inferior drept şi o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu traumatism cranio-cerebral şi traumatism la membrul superior stâng. Şoferul autoturismului nu prezenta urme vizibile de traumă şi nu a necesitat îngrijiri medicale", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu.

Conducătorul auto nu avea permis şi avea o concentraţie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii fac cercetări pentru de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel