Accident pe DN 1- Valea Prahovei; un mort şi mai mulţi răniţi
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Accident DN 1
Accident DN 1
O persoană a decedat şi mai multe au fost rănite într-un accident care s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi pe DN 1 - Valea Prahovei, între Azuga şi Buşteni. În eveniment au fost implicate un autoturism cu nouă ocupanţi şi o camionetă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Marian Popescu, din primele cercetări efectuate la faţa locului se pare că o camionetă, care transporta gogoşari şi care se deplasa pe sensul de mers către Braşov al DN 1, a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un autoturism de tip 8 +1 în care se aflau nouă persoane.

Accidentul a avut loc pe DN 1, la km 134 între Azuga şi Buşteni, iar în urma impactului, o persoană a decedat, o alta a rămas încarcerată şi alte câteva au fost rănite. Persoana decedată este un pasager din autoturism, a precizat Popescu.

Reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Marius Mihai, a precizat că o altă persoană a fost încarcerată, iar alte şapte au suferit răni multiple, acestea fiind transportate la spital cu ambulanţele SMURD şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova. Autoturismul este înmatriculat în judeţul Cluj, iar ocupanţii sunt din Turda care mergeau în Europa, fiind cunoştinţe ale şoferului, a mai menţionat Popescu. Traficul este restricţionat pe DN 1, în zona producerii accidentului, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel