Accident MORTAL în Teleorman, din cauza vitezei
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Două persoane au murit luni seara în urma unui accident produs pe DN52, în afara localităţii Furculeşti, unde o autoutilitară a intrat într-un copac, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.

Potrivit sursei citate, accidentul s-ar fi produs din cauza vitezei neadaptate, iar autoutilitara a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un copac. Şoferul şi pasagerul din dreapta au murit în urma impactului.

Autoutilitara implicată în accident transporta lemne.

Pentru deblocarea victimelor şi acordarea de ajutor medical au intervenit echipaje de pompieri din Alexandria şi echipaje de la Ambulanţă.

"În urma impactului, cele două persoane din cabină au suferit leziuni incompatibile cu viaţa, rămânând încarcerate. Acestea au fost scoase cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, iar personalul SAJ a declarat decesul lor. Pompierii continuă misiunea pentru îndepărtarea materialelor de pe carosabil şi asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor", au precizat reprezentanţii ISU Teleorman, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel