Accident în fața Spitalului Județean Suceava. O femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni
O femeie a fost lovită în plin de o mașină, pe trecerea de pietoni din fața Spitalului Județean Suceava.
O femeie care s-a angajat regulamentar în traversarea drumului, pe trecerea de pietoni din fața Spitalului Județean, a fost lovită violent de o mașină condusă de o șoferiță care nu i-a acordat prioritate.
Accidentul s-a produs miercuri, în jurul orei 11.30, și a fost înregistrat clar de o cameră de supraveghere, scrie Monitorul de Suceava.
Pe imagini se vede cum femeia în vârstă de 37 de ani se angajează în traversare dinspre spitalul vechi. La scurt timp, mașina de pe banda II a izbit-o violent, victima fiind proiectată la câțiva metri distanță.
Femeia nu a suferit leziuni grave, conform primelor evaluări medicale.
Trecerea de pietoni din fața Spitalului Județean va fi semaforizată în acest an, având aviz favorabil în acest sens. Mai este așteptată doar alocarea de fonduri, după aprobarea bugetului pentru anul 2021.
Vezi FOTO pe Monitorul de Suceava.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News