Accident GRAV în Tulcea. Doi adulți și un copil au MURIT după ce mașina s-a izbit de un copac. Încă TREI victime rănite grav - FOTO
Sfârșit tragic pentru un copil și doi adulți după ce mașina în care se aflau, condusă de un tânăr de 20 de ani, a intrat într-un copac, pe un drum drept!
Un copil și doi adulți au murit, duminică, după ce mașina în care se aflau, condusă de un tânăr în vârstă de 20 de ani, a lovit un copac de pe marginea unui drum județean din Tulcea. Alți doi adulți și un alt copil au suferit răni grave și au fost duși la spital, conform Mediafax.
Potrivit Poliției Tulcea, accidentul s-a produs pe DJ 222, între Agighiol și Tulcea.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un tânăr în vârsta de 20 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un auto din direcția localității Agighiol către Tulcea, a lovit un copac de pe marginea drumului.
În urma accidentului, a rezultat decesul a trei pasageri (doi adulți și un copil) și rănirea șoferului, a unui alt adult și a altui copil din același autoturism.
”În accident a fost implicat un autoturism, în care se aflau patru adulți și doi minori, toți bărbați. Salvatorii au acționat extragerea a doi adulți, ce prezentau semne incompatibile cu viața și a unuia dintre minori găsit în stop cardiorespirator. Din nefericire, după efectuarea manevrelor de resuscitare a fost declarat decesul acestuia de către echipajul SAJ. Alți doi adulți și celălalt minor au transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, potrivit ISU Tulcea.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală și în continuare se efectuează cercetări.
Dacă ești șofer, ar trebui să citești asta despre CAUCIUCURI și CENTURA de siguranță. Diferența între viață și moarte
- Centura de siguranță este esențială pentru salvarea vieții tale și a celor din mașină. Airbag-urile sunt conectate la centurile de siguranță. Astfel, poziția corectă la volan (nici lăsat pe spate, nici prea aproape de volan, ci prin contact între punctele cheie ale corpului cu scaunul), cumulată cu centura de siguranță, reprezintă salvarea vieții tale, ca șofer. De asemenea, atât pasagerul din dreapta, cât și cei de pe bancheta din spate, trebuie să poarte centura de siguranță, ca, în caz de impact, să fie declanșat airbag-ul, de multe ori, salvator. În momentul impactului, un pasager care nu poartă centura, cu atât mai mult un copil, este aruncat cu viteza pe care a avut-o până în acel moment mașina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News