Data publicării:

Accident GRAV în Teleorman – Patru VICTIME, după ce un șofer nu a acordat prioritate

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Acident auto
Acident auto

Patru persoane au ajuns la spital după ce au fost rănite într-un accident rutier în Teleorman.

Patru persoane au fost transportate la spital după ce au fost rănite într-un accident rutier, petrecut, duminică, pe raza comunei teleormănene Buzescu, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman

În timp ce un bărbat în vârsta de 24 de ani, din Bucureşti, conducea un autoturism pe o stradă din localitatea Buzescu, la intersecţia cu DJ 703 nu a oprit pentru a se asigura şi nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Daniela Păşu. Potrivit sursei citate, în urma impactului dintre cele două autoturisme a rezultat rănirea conducătorului auto responsabil de producerea evenimentului rutier, precum şi a altor trei persoane aflate în acelaşi autoturism, toate din Bucureşti.

Victimele accidentului rutier au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citește și:

NEVERSEA în siguranţă - informații importante de la polițiștii constănțeni

Vacanță în străinătate - Documentele obligatorii pentru minori

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel