Accident grav în Italia. Un român, şofer de tir, principalul vinovat
Un român, şofer de tir, a produs un grav accident de circulaţie în Italia, pe o autostradă.
Conform Il Secolo XIX, TIR-ul s-a răsturnat pe autostradă, de-a latul, astfel că circulaţia a fost blocată în zonă timp de mai multe ore.
Din fericire, nu au existat victime. Şoferul român a scăpat ca prin minune, iar pe sensul respectiv de mers nu mai circulau alte autoturisme la momentul respectiv, astfel că nicio maşină nu s-a ciocnit de TIR.
Totuşi, TIR-ul era încărcat cu ornamente, astfel că întreaga marfă s-a făcut praf, înregistrându-se astfel o pagubă însemnată.
Şoferul român a fost testat şi a ieşit 0 atât la alcool, cât şi la droguri.
A avut puterea să le spună poliţiştilor că a pierdut controlul volanului într-un moment în care încerca să configureze sistemul GPS, astfel că a existat un moment de neatenţie din partea lui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News