Data actualizării:
Data publicării:

Accident grav, cu nouă victime, pe E 85

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: ISU Suceava via Agerpres
foto: ISU Suceava via Agerpres
Un accident rutier soldat cu nouă victime s-a produs, joi dimineaţă, pe drumul european E 85, pe raza localităţii Drăguşeni.

Un accident rutier soldat cu nouă victime s-a produs, joi dimineaţă, pe drumul european E 85, pe raza localităţii Drăguşeni, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Şapte dintre victimele accidentului au fost internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale, potrivit Agerpres.

Potrivit acestora, victimele au vârste cuprinse între cinci ani şi 40 ani.

"Un copil în vârstă de şapte ani, cu fractură deschisă femur şi fracturi costale, a rămas internat pe Secţia Chirurgie Pediatrică. Un alt copil, în vârstă de nouă ani, a rămas internat pe Secţia de Neurochirurgie cu diagnosticele traumatism cranio- cerebral, fractură bază de craniu, otoragie dreaptă. Restul victimelor sunt în curs de investigaţii", au precizat oficialii spitalului din Suceava.

5 minori implicați în accident

Potrivit sursei citate, în eveniment au fost implicate două autoturisme în care se aflau nouă persoane, printre care şi cinci minori. Două dintre persoane, o femeie şi un copil, au rămas printre între fiarele contorsionate.

"La faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de transport victime multiple, cu sprijinul a şapte echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. În urma evaluării celor implicaţi în eveniment, toate cele nouă persoane, conştiente şi cooperante, au necesitat îngrijiri medicale. Pompierii au extras cele două victime încarcerate şi le-au predat echipajelor medicale şi paramedicale", au precizat oficialii ISU.

După stabilizare, cele nouă victime au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel