Data publicării:

Accident dramatic în Nepal. Cel puţin 17 morți, dintre care şapte copii

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Cel puţin 17 persoane, între care şapte copii, şi-au pierdut viaţa într-un accident în momentul în care autobuzul supraîncărcat în care se aflau a plonjat într-o râu au anunţat autorităţile.

Vehiculul a derapat şi a ieşit de pe şosea în cartierul Sindhupalchowk, la nord de capitala Kathmandu, iar apoi a plonjat în râul Sunkosi, căzând în gol 50 de metri, au explicat autorităţile, scrie Agerpres.

"Până acum, a fost confirmată moartea a 17 persoane şi rănirea a 50" de oameni, între care şi şoferul autobuzului, a declarat pentru AFP un responsabil local, Goma Devi Chemjong.

Poliţia şi armata au participat la operaţiunile de salvare, dar autorităţile se tem că nu mai există supravieţuitori. Nu exista "o listă cu toţi pasagerii", a subliniat Chemjong. Accidentele rutiere letale sunt frecvente în Nepal, din cauza stării proaste a drumurilor şi a vehiculelor şi a comportamentului imprudent al multor şoferi. Luna trecută, 11 persoane au murit şi peste 100 au fost rănite tot după un accident similar, când un autobuz a plonjat într-un râu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel