Accident cu victimă în Galaţi. Vinovatul nu avea permis
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Un accident rutier cu victimă a avut loc în Galaţi în această seară. Vinovatul  nu avea permis de conducere. 

"În cursul zilei de astăzi, un jurul orei 17 30, un echipaj al Secției 2 Poliție Galați, aflat la intersecția străzii Gh. Doja cu Bulevardul Siderurgistilor, a observat un autoturism care a pătruns pe sens interzis, cu direcția de deplasare spre strada Brăilei.
Polițiștii au efectuat semnale de oprire acustice si luminoase, și, întrucât conducătorul auto si-a continuat deplasarea, aceștia au plecat în urmărirea sa.

Înainte de a ajunge la intersecția cu strada Brăilei, bărbatul aflat la volan a pierdut controlul direcției și a intrat cu mașina într-o jardiniera din beton, aflată pe trotuar.

In urmă impactului, un bărbat, de 42 de ani, aflat pe scaunul din dreapta față, a suferit leziuni și a fost transportat la spital.

Din primele verificări, a reieșit că autoturismul a fost condus de un bărbat, de 27 de ani, din municipiul Galați, despre care polițiștii au constatat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", precizează IPJ Galați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel